Antena 3 CNN Actualitate Cartea de telefon pentru mobil: Cum îţi poţi şterge numărul din registrul online

Cartea de telefon pentru mobil: Cum îţi poţi şterge numărul din registrul online

Cartea de telefon pentru mobil: Cum îţi poţi şterge numărul din registrul online
Sursa foto: Registru online cu numere de mobil
16 Ian 2009   •   23:10

EXCLUSIV ANTENA3.RO. Conform unei decizii a Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC), toate persoanele care deţin telefon mobil vor putea face parte, cu acordul lor scris, dintr-o bază de date online, care va putea fi accesată de toată lumea. Proiectul seamnănă cu un fel de carte de telefoane, dar în care vor apărea numerele de telefon mobil ale abonaţilor diverselor reţele de telefonie mobilă şi care vor fi însoţite de datele de identificare ale acestora. Antena3.ro a stat de vorbă cu principalele instituţii implicate în viitorul proiect, care ar putea fi finalizat până la sfârşitul lunii octombrie şi a aflat mai multe detalii despre etapele pe care trebuie să le parcurgă un client abonat, împreună cu drepturile de care are parte conform legislaţiei.
Directivele europene şi Legea nr.304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, prevăd obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor cel puţin un registru al abonaţilor, în formă tipărită, electronică sau în ambele forme.
De asemenea, legislaţia prevede şi realizarea a cel puţin unui serviciu de informaţii privind abonaţii, care să cuprindă abonaţii tuturor furnizorilor de servicii de telefonie fixă sau mobilă, după informaţiile obţinute de Antena3.ro de la Biroul de Presă al Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC).
Operatorii de telefonie mobilă au obligaţia de a-şi anunţa clienţii
Decizia a fost suspusă consultării publice şi a fost discutată şi în cadrul Consiliului Consultativ al ANC din data de 15 ianuarie, în urma căruia s-a stabilit şi ca ANC să colaboreze cu alte instituţii competente, precum Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) sau Consiliul Concurenţei.
?Dispoziţiile legale din România stabilesc obligaţia de a informa în prealabil abonaţii şi de a le oferi posibilitatea de a decide dacă datele lor, precum şi care dintre acestea vor fi incluse sau nu într-un registru public al abonaţilor?, explică pentru Antena3.ro Alina Săvoiu, şef birou Juridic şi Comunicare din cadrul ANSPDCP.
În acelaşi timp, Legea nr. 304/2003 stipulează obligaţia pentru furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care atribuie numere de telefon abonaţilor, de a pune la dispoziţie furnizorilor de servicii de informaţii privind abonaţii sau de registre ale abonaţilor, informaţiile relevante despre abonaţi.
Săvoiu adaugă pentru Antena3.ro însă că ?informarea abonatului şi obţinerea consimţământului acestuia sunt obligatorii în cazul constituirii registrului abonaţilor?.
Utilizatorii pot cere ca datele lor să fie şterse după publicarea în registru
Liviu Nistoran, preşedintele ANC spune pentru Antena3.ro că operatorii de telefonie sunt cei care au obligativitatea de a-şi informa abonaţii asupra etapelor de înregistrare în baza de date, iar demersurile de obţinere a acordului sunt întreprinse tot de către operatorii de telefonie mobilă.
?Abonaţii vor avea dreptul de a decide, în mod gratuit, asupra includerii numerelor de telefon şi a datelor lor de identificare în registrele abonaţilor, precum şi asupra categoriilor de date ce urmează a fi incluse în acestea. De asemenea, aceste date vor putea fi verificate, rectificate sau eliminate la cererea abonaţilor, tot gratuit?, detaliaza Nistoran pentru Antena3.ro.
Registrul abonaţilor va fi disponibil online, iar accesul la acest registru este gratuit pentru toţi utilizatorii. Furnizorul de serviciu universal, desemnat de Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii prin licitaţie, are dreptul de a-şi recupera costurile prin postarea de reclame pe site, ?dar nu într-un mod în care să restricţioneze sau să obstrucţioneze accesul?, după cum adaugă Nistoran pentru Antena3.ro.
?Pentru că această măsură este prevăzută de o directivă europeană, toate ţările din UE trebuie să ofere utilizatorilor finali un registru şi un serviciu de informaţii privind abonaţii. Iar în cazul în care mecanismele comerciale specifice unei pieţe concurenţiale nu satisfac acest drept al utilizatorilor finali, autorităţile trebuie să desemneze un furnizor de serviciu universal pentru serviciile de informaţii privind abonaţii şi pentru registrele abonaţilor?, concluzionează pentru Antena3.ro Liviu Nistoran, preşedintele ANC.
Companiile de telefonie mobilă, în dezbateri cu ANC
Operatorii de telefonie mobilă din România sunt încă în negocieri cu Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii, pentru stabilirea procesului de înregistrare a clienţilor în registrul abonaţilor.
?În prima etapă urmează să clarificam toate detaliile procesului impreuna cu autoritatile implicate, respectiv cu Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi cu ANC, ca apoi să începem înregistrarea propriu-zisă?, explică pentru Antena3.ro Oana Badiu, PR Assistant la Orange România.
În aceeaşi situaţie se află şi Vodafone România, care urmează să stabilească în curând modalitatea de lucru cu autorităţile implicate în proiect.
?Conform dispoziţiilor legale din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, Vodafone România va respecta drepturile utilizatorilor finali, iar modalitatile specifice prin care va fi obtinut acordul clientilor sunt in curs de definitivare?, afirmă oficialii Vodafone România pentru Antena3.ro.
Până la ora publicării acestui material, oficialii operatorului de telefonie mobilă Cosmote România nu au putut fi contactaţi.
Paula Safta, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: paula safta
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close