Aparatul a decolat de la baza din Moara Vlăsiei, lângă Capitală şi se îndrepta spre Mamaia. Ajuns în apropierea localităţii ialomiţene Brăteşti, elicopterul s-a prăbuşit printre copacii de la marginea comunei. Mai mulţi pescari aflaţi în zonă au fost martori la accident. Unul dintre martori a anunţat accidentul la 112. Din păcate, nici unul dintre cei doi oameni aflaţi în aparat nu a mai putut fi salvat. Pilotul şi pasagerul au murit carbonizaţi. Tot ce a rămas din elicopter a fost un maldăr de fiare, care a fumegat timp de câteva ore.
Cei care l-au cunoscut pe pilotul elicopterului spun că acesta avea o experienţă profesională vastă. Cercetările sunt conduse de specialişti ai Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, împreună cu specialişti ai Autorităţii Aviatice.
Antena 3
Ştiri video recomandate