Antena 3 CNN Actualitate Caz rar în România. A avut de două ori COVID-19, dar nu are deloc anticorpi. Acum a fost prima persoană vaccinată din Suceava

Caz rar în România. A avut de două ori COVID-19, dar nu are deloc anticorpi. Acum a fost prima persoană vaccinată din Suceava

Medicul Monica Terteliu, șefa Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Suceava, se află de zece luni în prima linie împotriva noului coronavirus, timp în care s-a îmbolnăvit de două ori de COVID-19. În mod bizar, aceasta nu e dezvoltat anticorpi.

Caz rar în România. A avut de două ori COVID-19, dar nu are deloc anticorpi. Acum a fost prima persoană vaccinată din Suceava
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    27 Dec 2020   •   20:20

Acum, dr. Monica Terteliu își pune toată speranța în vaccinul pe care tocmai l-a făcut.

"Având în vedere că nici după al doilea episod de boală nu am dezvoltat anticorpi, vaccinul pentru mine este o piatră de temelie că va fi mai bine", a mărturisit medicul.

Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava a primit 250 doze de vaccin împotriva COVID-19.

Prima persoană vaccinată din România a fost Mihaela Anghel, o asistentă medicală generalistă în vârstă de 26 de ani. Aceasta a făcut parte din echipa medicală care a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2. Se întâmpla pe 27 februarie.

Numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale din România, cărora li s-a administrat, duminică, prima doză de vaccin împotriva coronavirusului este de 960, anunță Grupul de Comunicare Strategică

Campania de vaccinare în România a început duminică la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“ din Capitală.

×
Subiecte în articol: Mihaela Anghel
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close