Antena 3 CNN Actualitate "Cazul Crulic". Consulul român în Polonia a fost rechemat la post

"Cazul Crulic". Consulul român în Polonia a fost rechemat la post

"Cazul Crulic". Consulul român în Polonia a fost rechemat la post
25 Apr 2008   •   15:45

Consulul român în Polonia, Ioan Dănuţ Preda, a fost rechemat la post şi sancţionat disciplinar cu suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de şase luni, iar ambasadorul României în Polonia a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale timp de trei luni. Acestea au fost deciziile luate de Consiliul de Onoare al Ministerului Afacerilor Externe în ancheta privind decesul lui Daniel Claudiu Crulic, în Polonia. Românul a murit în ianuarie 2008, după ce a făcut de trei luni în greva foamei. Crulic, acuzat de furt de autorităţile poloneze, a decis să protesteze astfel, susţinând că este nevinovat.

Tot în acest caz, conducerea direcţiei penitenciarelor din Polonia a decis să iniţieze trei proceduri disciplinare în cazul a trei responsabili din penitenciarul în care a fost închis românul Claudiu Crulic. Este vorba despre directorul penitenciarului din Cracovia, directorul spitalului din închisoare şi a şefului ambulatoriului. Conform presei poloneze, cei trei responsabili vor fi demişi şi retrogradaţi.

Oficialii polonezi au afirmat că au rezerve în ceea ce priveşte modul în care au acţionat cei trei repsonsabili în cazul românului care a făcut greva foamei. Anchetatorii sunt de părere că directorul penitenciarului şi medicii au luat măsuri prea târziu, fapt care a dus la moartea lui Claudiu Crulic.

Antena 3

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close