Antena 3 CNN Actualitate Cazul Crulic. Justiţia poloneză spune că românul a murit pentru că i-a fost perforat un plămân

Cazul Crulic. Justiţia poloneză spune că românul a murit pentru că i-a fost perforat un plămân

Cazul Crulic. Justiţia poloneză spune că românul a murit pentru că i-a fost perforat un plămân
11 Apr 2008   •   21:33

Noi dezvăluiri în cazul românului mort în Cracovia. Jurnaliştii polonezi au dat publicităţii procesul verbal întocmit de judecătorul care a fost în inspecţie la închisoarea unde a fost prizonier Claudiu Crulic. Documentul precizează că românul nu a murit de foame, ci din cauză că personalul medical i-a perforat accidental unul dintre plămâni, în timp ce încerca să-l hrănească forţat.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut autorităţilor române să pornească o anchetă în colaborare cu autorităţile poloneze. În plus, Ministerul de Externe a iniţiat o serie de controale şi verificări la toate cele 119 misiuni diplomatice din străinătate. În ancheta cerută de ministerul polonez al Justiţiei, judecătorul de la tribunalul din Cracovia a constatat că medicii au hotărât prea târziu să-l hrănească forţat pe Crulic. Acelaşi magistrat spune că românul a început greva foamei din cauza lipsei unei comunicări cu Ambasada României. Directorul închisorii ar fi sunat la Ambasada română şi ar fi cerut diplomaţilor să ia legătura cu deţinutul.

De cealaltă parte, colegii de celulă spun că românul a primit o scrisoare din partea ambasadei în care i s-a cerut să renunţe la greva foamei pentru că nu ar avea niciun rost.

Daniel Claudiu Crulic a fost arestat pe 10 septembrie 2008 în Varşovia, pe motiv că ar fi furat portmoneul unui judecător, într-un magazin din Cracovia. Românul a decedat cinci luni mai târziu, într-un spital, în care a fost internat de autorităţile poloneze din cauza problemelor de sănătate. Crulic se afla de două luni în greva foamei, protestând faţă de arestarea sa.

Antena3.ro

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close