Antena 3 CNN Actualitate Cazul Crulic, ?pasat? Parchetului Instanţei Supreme

Cazul Crulic, ?pasat? Parchetului Instanţei Supreme

Cazul Crulic, ?pasat? Parchetului Instanţei Supreme
17 Apr 2008   •   10:21

Ancheta în cazul românului Claudiu Crulic, mort într-o închisoare din Polonia, a fost preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât această instituţie are birou de relaţii externe care realizează comisii rogatorii cu autorităţi judiciare din alte state. Cazul a fost preluat de la Parchetul Judecătoriei sectorului 2, care preluase cazul de la Parchetul Tribunalului Capitalei, ce îşi declinase competenţa. Dosarul lui Crulic a fost înregistrat, joi, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul ICCJ.

Românul Claudiu Crulic a murit în Spitalul militar din Cracovia, după ce a intrat în greva foamei, protestând faţă de arestarea sa de către autorităţile poloneze. Conform oficialilor polonezi, Crulic a decedat pentru că suferea de pneumonie şi de inflamare miocardică, aflându-se în acea stare de sănătate gravă după o lungă grevă a foamei.

Totuşi, membrii familiei lui Crulic au solicitat Poliţiei Botoşani deshumarea cadavrului acestuia, îngropat în Dorohoi, pentru efectuarea unei necropsii în urma căreia să fie stabilite cauzele morţii. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, subcomisar Manuela Ieremie, a declarat că soluţionarea cererii a fost declinată Parchetului Tribunalului Botoşani, care şi-a declinat competenţa către anchetatori bucureşteni. Şi ministrul MAI, Cristian David, a cerut Poliţiei Române să facă demersurile necesare pentru ?stabilirea cu certitudine? a cauzelor morţii cetăţeanului român Claudiu Crulic.

Antena3.ro

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close