Antena 3 CNN Actualitate Cea mai mare CATASTROFĂ naturală vine spre România. Premierul Ponta: "Doamne, ajută!"

Cea mai mare CATASTROFĂ naturală vine spre România. Premierul Ponta: "Doamne, ajută!"

Cea mai mare CATASTROFĂ naturală vine spre România. Premierul Ponta: "Doamne, ajută!"
de O.P.    |    10 Iun 2013   •   10:52

În timp ce multe ţări din Europa îşi contabilizează pagubele, autorităţile de la noi spun că sunt pregătite pentru momentul în care viitura, care a măturat Europa, va lovi ţara noastră.



Autorităţile vor să refacă acum digul care a fost şubrezit la ultimele inundaţii. Vor să îl întărească cu o "membrană" din pietriş şi să îl ramforseze cu piloni metalici.



Conducerea Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a anunţat, la rândul său, că debitul Dunării la intrarea în ţară este în prezent de 8.500 metri cubi pe secundă, peste media lunii iunie, de 6.400 mc/secundă, în condiţiile în care viitura a atins la Budapesta, în Ungaria, un maxim de 891 centimeri, autorităţile ungare estimând însă atenuarea situaţiei.



Institutul apreciază că debitul maxim al Dunării în secţiunea Baziaş va fi atins la 16 iunie, de 10.500 mc/secundă, faţă de 11.900 mc/secundă în urmă cu o lună, când nu au fost înregistrate probleme deosebite.
  
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, să verifice dacă autorităţile ungare au nevoie de sprijin din partea României.



În acest timp, guvernul cancelarului Angela Merkel pregătea o reuniune de criză cu conducători din landuri, în vederea discutării repartiţiei costurilor inundaţiilor, scrie cotidianul german Leipziger Volkszeitung în ediţia de luni.

"Ne confruntăm cu o catastrofă naţională", a declarat pentru ziar Gerda Hasselfeldt, o deputată din cadrul partidului conservator CSU din Bavaria, altă regiune dur afectată de inundaţii.

Oraşul bavarez Passau a fost afectat în urma creşterii nivelului apelor Dunării şi a doi afluenţi ai acesteia, care se întâlnesc în acest oraş, la frontiera cu Austria. Revărsarea a lăsat, săptămâna trecută, mii de clădiri în noroi.

Revărsarea Dunării a afectat de asemenea Austria, Slovacia, iar în prezent Ungaria, unde apele fluviului urmează să atingă nivelul maxim, la Budapesta, duminică seara.


 

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close