Antena 3 CNN Actualitate Cea mai nouă formă de înşelăciune din România. Atenție la aceste mesaje pe Facebook!

Cea mai nouă formă de înşelăciune din România. Atenție la aceste mesaje pe Facebook!

1 minut de citit Publicat la 19:26 09 Feb 2018 Modificat la 19:26 09 Feb 2018
o_1c5tpj2l41s9nu1s1auf4bastq8.jpg

O constănțeancă povestește cum mătușa ei a fost cât pe ce să fie înșelată de un individ pe Facebook. După ce i-a prezentat scenariul, femeia a fost de acord, până când s-a trezit cu un e-mail pe telefon de la o așa-zisă firmă de curierat din Nigeria prin care i se spune că trebuie să trimită suma de 2.500 de euro pentru ca pachetul să fie livrat în România. În acel moment femeia și-a dat seama că este o problemă. Nepoata acesteia ne-a povestit că urmează să depună plângere la poliție pentru că există suspiciunea ca acesta să fie român.

„O nouă metodă de înșelăciune pe internet prin care a trecut o mătușă de-a mea: un bărbat din America care este soldat în forțele NATO Afganistan intră în vorbă cu diferite femei românce spunându-le că este văduv și situația lui cu munca. Acesta le spune că misiunea lui se va încheia în curând și va dori să vină să le cunoasca în România.

La un moment dat le spune că le va trimite o servietă cu bani (bani care de care nu știe nimeni în Afganistan, puși deoparte) și le cere adresa să le-o trimită lor, ca ulterior după încheierea misiunii va veni personal să le cunoască și cu banii din servietă să deschidă o afacere în România (geanta ar fi închisă cu un cifru).Le cere adresa să le pună pachetul și să facă o adresă de email.

În zilele următoare acestea primesc un email de la "firma" de curierat prin care sunt anunțate că pachetul este la vamă în Nigeria și trebuie să trimită suma de 2500 euro pentru ca coletul să plece spre ele, bani ce ar urma să fie trimiși prin Moneygram sau Western Union”, a povestit o tânără.

Explicația pe care o dă „americanul” cu privire la faptul că discuția dintre el și potențialele victime este în română este de-a dreptul ruptă din filmele cu spioni: pe calculatorul din Afganistan are un soft care face traducere automată la ce scrie el din engleză în română. Iar femeile, majoritatea în vârstă, pică în plasă și îl cred. Asta pentru că și ele îi lasă bărbatului comentarii la fotografii pe pagina sa de Facebook... în română, scrie replicaonline.ro.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close