x close

Cei şase români de pe nava Diamond Princess ar putea reveni astăzi în ţară

21 Feb 2020   •   09:11
Cei şase români de pe nava Diamond Princess ar putea reveni astăzi în ţară Foto: Captură Antena 3

Cei şase români de pe nava Diamond Princess ar putea reveni astăzi în ţară. Guvernul Italiei a trimis două aeronave în Japonia pentru a recupera mai mulţi cetăţeni europeni. Românii vor ajunge în Germania de unde vor fi preluaţi de un avion militar şi aduşi la Bucureşti. Alţi nouă români, membri ai echipajului, vor rămâne în continuare în carantină, în portul Yokohama.

După ce au stat mai bine de două săptămâni în carantină pe vasul de croazieră Diamond Princess, primii români vor fi repatriaţi.

Ei vor fi aduşi în Europa, la bordul unui avion italian, alături de alţi cetăţeni din Uniunea Europeană.

Ceilalţi români, care fac parte din echipajul navei Diamond Princess, vor rămâne în carantină încă două săptămâni.

''30 de cetăţeni italieni vor ajunge în urmatoarele ore aici, pe aeroportul militar Practica di Mare'', a transmis Mihaela Iordache, corespondent Antena 3 în Italia.

Alături de ei au urcat şi câţiva cetăţeni români. Aceştia vor coboră însă la Berlin.
Din Germania, românii vor fi aduşi în România şi ţinuţi din nou în carantină, timp de două săptămâni.

Doi cetăţeni români, angajaţi pe navă, au fost infectaţi cu temutul virus. Unul dintre ei se află de câteva zile internat la un spital din Yokohama, iar cel de-al doilea este îngrijit într-o unitate medicală din Tokio.

În ultimele ore, doi japonezi contaminaţi pe vas au decedat. Autorităţile japoneze au eşuat în încercarea lor de a opri virusul, cel puţin pe navă, cel puţin până la această oră. În acest moment, sunt peste 600 de cazuri de infecţie cu noul virus la bordul pachebotului.

Cei şase români de pe nava Diamond Princess ar putea reveni astăzi în ţară

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati