Antena 3 CNN Actualitate Cele mai bune trucuri pentru a lua examenul auto din prima

Cele mai bune trucuri pentru a lua examenul auto din prima

Cele mai bune trucuri pentru a lua examenul auto din prima
Sursa foto: foto: radioconstanta.ro
25 Apr 2016   •   18:31

Statistic vorbind, doar 35% din cei care fac şcoala de şoferi reuşesc să ia examenul (sală şi traseu) din prima. Dacă în privinţa legislaţiei se poate spune că promovează doar cei care acordă timp studiului, la traseu există mici trucuri pentru a promova fără dificultate.

Îndemânare, atenţie distributivă, reacţii promte. Sunt câteva din atributele unui şofer. Toate acestea se deprind în timp şi mulţi din cei care cred că nu au talent de şofer se pot dovedi a fi foarte buni conducători auto după mult exerciţiu.

Maricel Năstase, instructor auto şi profesor de legislaţie cu aproape 20 de experienţă, a oferit, pentru „Adevărul”, sfaturi utile pentru cei care vor să ia permisul în timp cât mai scurt.

„Atenţia distributivă este esenţială pentru că totul se petrece în trafic în ritm alert. Se întâmplă la persoanele mai în vârstă, indiferent de sex, să nu aibă o viteză de reacţie corespunzătoare în intersecţiile aglomerate. Asta duce la blocarea elevului în astfel de momente şi nu mai au capacitatea de a ieşi din impas. Drept pentru care e nevoie de mult exerciţiu pentru a căpăta deprinderi şi reflexe în situaţii neprevăzute”, a spus instructorul.

Pentru a lua traseul din prima este bine să studiaţi cum sunt depunctate greşelile. Este cel mai sigur truc de a trece examenul deoarece aşa veţi înţelege unde şi când trebuie să fiţi mai atent. Important e să nu vă panicaţi, să fiţi siguri pe situaţie şi să daţi dovadă de multă prudenţă. Se pune accent pe conducerea preventivă, aşa că e de preferat să fiţi depunctaţi pentru că aţi condus prea încet decât să daţi dovadă de neatenţie şi să picaţi examenul pentru o greşeală gravă.

21 de puncte penalizare adunate înseamnă examen pierdut. Sunt şase situaţii în care se aplică penalizarea de 21 de puncte, motiv pentru care atenţia trebuie sporită în aceste situaţii:
1.    Nerespectarea regulilor de executare a depăşirilor ori executarea acestora în locuri şi situaţii interzise (21 puncte)
2.    Neacordarea priorităţii vehiculelor şi pietonilor care au acets drept (intersecţii, sens giratoriu, staţie pentru mijloacele de transport în comun prevăzute cu alveolă, staţii tramvai fără refugiu pentru pietoni sau trecerile de pietoni)
3.    Nerespectarea culorii roţii a semaforului sau a semnalelor poliţistului rutier.

Mai mult, pe adevarul.ro.

×
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close