Antena 3 CNN Actualitate Cercetătorii din România nu mor de foame ci de nervi. Ei caută parteneri să le pună în practică invenţiile (VIDEO)

Cercetătorii din România nu mor de foame ci de nervi. Ei caută parteneri să le pună în practică invenţiile (VIDEO)

Cercetătorii din România nu mor de foame ci de nervi. Ei caută parteneri să le pună în practică invenţiile (VIDEO)
29 Iul 2010   •   23:29

În România cercetătorii nu mor de foame, ci de nervi. Când primesc finanţare pentru proiecte, se trezesc că rămân cu rezultatele cercetării în sertar. Totuşi, sunt şi poveşti de succes în cercetarea românească.

Cei mai mulţi dintre cercetătorii români se plâng că firmele nu bat la uşile laboratoarelor lor să se intereseze ce proiecte au sau să le dea teme de cercetare. Cercetătorii umblă după parteneri care să le pună în practică invenţiile.

?Sunt multe produse pe care firmele noastre le fac şi cu care nu avem şansa să ieşim pe pieţele externe. Numai pentru cercetare se pot obţine produse pentru export?, a declarat Dr. Ing. Valentin Rădiţoiu, cercetător la ICE CHIM.

Totuşi, sunt şi oameni de ştiinţă care au descoperit reţeta succesului: cercetare plus business egal succes. Romulus Scorei, cercetător, s-a ocupat vreme de 30 de ani de studierea BOR-ului. N-a fost în zadar. Munca sa a dus la un brevet pentru Fructoboratul de calciu. Ultimii opt ani de cercetare au fost făcuţi în parteneriat: el s-a ocupat de ştiinţă şi omul care a crezut în el de afaceri.

?Nu pot să-i spun numele. E un mare om de afaceri, a lucrat în cercetare. A investit de opt ani în mine 10 miliarde de lei vechi?, a spus Conf. Dr. Romulus Scorei, cercetător român.

Aşa se face că acum Romulus Scorei poate să viseze la proiecte noi. Acum se ocupă de construcţia, de la zero, a unui Institut de cercetare. Un institut în care va funcţiona şi o fabrică unde rezultatele cercetărilor sale vor fi transformate în produse prototip.

Anul acesta titlul de cel mai bun inventator femeie i-a revenit unei românce - Raluca van Staden. Împreună cu soţul ei, cercetător şi el, Raluca a pus la punct un senzor care în numai şase minute poate depista existenţa cancerului în organism. Invenţia ei, senzorul care depistează cancerul, va fi pusă în practică fără niciun ajutor din partea autorităţilor române, care - aproape incredibil - deocamdată nu s-au arătat interesate de descoperirea ei.

?În noiembrie vom avea acest instrument pe masă gata de testare clinică şi probabil că acela va fi momentul în care autorităţile îl vor lua în considerare. Va fi alta situaţia?, a precizat Raluca van Staden, cel mai bun cercetător femeie din lume.

Cum se desenează succesul în cercetarea românească vedeţi, pe larg, sâmbătă la ora 17 pe Antena 3, la Reporter special.

Observator

 

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close