Antena 3 CNN Actualitate Cererea de urmărire penală a miniştrilor ajunge la Curtea Constituţională

Cererea de urmărire penală a miniştrilor ajunge la Curtea Constituţională

Cererea de urmărire penală a miniştrilor ajunge la Curtea Constituţională
05 Feb 2008   •   15:03
Senatul sesizează Curtea Constituţională în privinţa cererii de începere a urmăririi penale în cazul miniştrilor parlamentari. Senatorii reclamă existenţa unui conflict de natură constituţională între Preşedinţie, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlament, pe de alta. Legislativul susţine că, în acest caz, este necesar şi avizul său.

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, spune că Biroul Permanent al acestei Camere a fost sesizat de o scrisoare care remarca un posibil conflict de natură constituţională în privinţa urmăririi penale a miniştrilor parlamentari. Scrisoarea este semnată de liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotti, şi de chestorul Senatului, reprezentantul PSD Ioan Chelaru, şi arată că, potrivit Constituţiei, numai preşedintele României, Camera Deputaţilor şi Senatul au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului. Preşedintele Senatului va sesiza Curtea în termen de cel mult 10 zile.

Antena 3

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close