Antena 3 CNN Actualitate CFR Călători anulează 22 de rute în weekend, din cauza vremii. Vezi lista trenurilor care nu circulă

CFR Călători anulează 22 de rute în weekend, din cauza vremii. Vezi lista trenurilor care nu circulă

CFR Călători anulează 22 de rute în weekend, din cauza vremii. Vezi lista trenurilor care nu circulă
12 Feb 2010   •   16:51

Circulaţia feroviară continuă să fie afectată de condiţiile meteorologice nefavorabile. CFR Călători informează printr-un comunicat de presă că 22 de trenuri sunt anulate în acest weekend. Dintre acestea, trei începând de vineri şi 19 de sâmbătă.

Meteorologii au emis, vineri, o nouă atenţionare Cod Galben de precipitaţii şi viscol, care vizează 25 de judeţe din sudul, centrul şi nordul ţării. Potrivit ANM, începând de vineri noapte şi pâna în 13 februarie la ora 18, în sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte va ninge, iar în restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local 20, 25 l/mp şi izolat 35 l/mp.

Vor fi şi condiţii de polei, iar temporar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea, mai ales în zona montană.

După emiterea acestor atenţionări, respectiv pentru adaptarea capacităţii de transport la volumul de călători din acest sfârşit de săptămână, CFR Călători a decis să anuleze circulaţia unor trenuri.

Iată lista trenurilor care nu circulă în acest weekend:

Vineri, 12 februarie

- Trenul Personal 8675, de pe ruta Medgidia - Negru Vodă
- Trenul Personal 6423, care circula de la Bârlad la Fălciu Nord
- Trenul Personal 5723 de pe ruta Suceava - Câmpulung Moldovenesc

Sâmbătă, 13 februarie

- Personal 6420 Fălciu Nord ? Bereşti
- Personal 6301 Bereşti ? Bârlad
- Personal 6431 Crasna ? Huşi
- Personal 6432 Huşi ? Crasna
- Personal 5720 Câmpulung Moldovenesc ? Suceava
- Personalele 8671, 8674, 8673, 8676 Medgidia ? Negru Vodă şi retur
- Personalele 2512 şi 2517 Sibiu ? Porumbacu şi retur
- Personalele 2565/2565-2 şi 2566/2566-1 Sibiu ? Copşa Mică ? Sighişoara şi retur
- Personalele 2411 şi 2416 Sibiu ? Vinţu de Jos şi retur
- Personalele 2501 şi 2506 Braşov ? Făgăraş şi retur
- Personalele 2103 şi 2014 Braşov ? Arpaş şi retur

"CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521 sau pot accesa site-ul www.cfrcalatori.ro", se mai precizează în comunicatul CFR Călători.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: tren anulat CFR calatori
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close