Antena 3 CNN Actualitate Cinci persoane au murit la locul de muncă în acest an

Cinci persoane au murit la locul de muncă în acest an

Cinci persoane au murit la locul de muncă în acest an
Sursa foto: Foto: Pixabay
14 Mar 2017   •   12:49

Cinci persoane din judeţ au decedat în cursul acestui an la locul de muncă, cazurile fiind cercetate de către angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare, informează un comunicat al instituţiei transmis marţi.

'De la începutul anului 2017, până în prezent, au fost înregistrate cinci decese ale unor lucrători la sediile sau punctele de lucru ale angajatorilor, după cum urmează: unul a survenit în urma căderii de la înălţime, unul a survenit prin spânzurarea victimei, alte trei decese s-au produs, în conformitate cu concluziile provizorii ale autopsiilor, datorită unor cauze patologice, neexistând, în aceste 3 cazuri, încălcări ale legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă', precizează sursa citată.

Toate cele cinci evenimente sunt în cercetare de către inspectorii ITM Satu Mare.

În cursul anului trecut, şase persoane şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Soţia fotbalistul Iosif Rotariu a murit în somn
x close