Antena 3 CNN Actualitate Cine era politicianul blocat de Kovesi să ajungă premier

Cine era politicianul blocat de Kovesi să ajungă premier

Cine era politicianul blocat de Kovesi să ajungă premier
12 Feb 2018   •   13:16

Fostul procuror DNA Mihaiela Iorga a declarat duminică seară, la ”Ediție Specială”, că şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier.

Motivația lui Kovesi era că acesta intenționa să o numească ministru al Justiţiei pe Dana Gîrbovan, şefa UNJR, ceea ce nu ar fi bine pentru DNA.

”Trebuia desemnat premierul României şi era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest ministru. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu dosarul. Explicaţia a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan va fi ministru al Justiţiei, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi", a afirmat procurorul Mihaiela Iorga, care nu făcut public numele ministrului.

Iorga a relatat că i-a explicat şefei DNA că nu sunt suficiente probe la acel moment, iar continuarea cercetării ar fi implicat o cerere către Parlament.

Antena 3 a aflat, pe surse, că ar fi fost vorba despre Eugen Teodorovici, actualul ministru de Finanțe.

Informația a fost comentată, în ediția de luni a emisiunii "Obiectiv", de jurnalistul Sorin Roșca Stănescu:

 

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close