Antena 3 CNN Actualitate Circulația metrourilor a fost reluată, după urgența medicală din stația Aurel Vlaicu

Circulația metrourilor a fost reluată, după urgența medicală din stația Aurel Vlaicu

Circulația metrourilor a fost reluată, după urgența medicală din stația Aurel Vlaicu
24 Mai 2018   •   09:21

Update: Circulația metroului a fost îngreunată în această dimineaţă pe magistrala Berceni - Pipera, după ce unei tinere de 22 de ani i s-a făcut rău. Trenul în care se afla tânăra a rămas în staţia Aurel Vlaicu pentru ca aceasta să primească primul ajutor, timp în care celelalte garnituri au aşteptat pe traseu.

Știre inițială: Probleme la metrou la această oră. Unui bărbat i se acordă în acest moment îngrijiri medicale, în stația de metrou Aurel Vlaicu. Nu se știe deocamdată dacă i s-a făcut rău pe peron sau a căzut în fața metroului.

Medicii intervin la fața locului. Circulația metrourilor nu va fi reluată până când medicii nu se vor asigura că bărbatul este în siguranță.

La această oră, este extrem de aglomerat, fiind o oră de vârf. Incidentul a afectat circulaţia trenurilor pe magistrala a doua, Berceni - Pipera.

"La ora 8:50, în trenul de metrou aflat în staţia Aurel Vlaicu, linia 1(Aurel Vlaicu-Pipera), a fost raportată o urgenţă medicală, motiv pentru care a fost solicitat ajutorul SMURD. Conform procedurilor, până la primirea primului ajutor, persoana nu poate fi mişcată din tren. Din cauza staţionării trenului, s-au produs ceva depăşiri ale intervalului de circulaţie", au declarat reprezentații Metrorex.

 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close