Antena 3 CNN Actualitate Cireșe la 150 de lei/kg în piețele din București

Cireșe la 150 de lei/kg în piețele din București

În pieţele din Bucureşti au apărut cireşele, care sunt cele mai scumpe fructe din ţară. Cireşele din străinătate costă 150 de lei kilogramul într-o piaţă aflată într-un cartier exclusivist din Capitală, iar cele mai ieftine cireşe de import se vând cu 80 de lei kilogramul, în Piaţa Floreasca.

Cireșe la 150 de lei/kg în piețele din București
Sursa foto: Hepta
04 Mai 2020   •   23:20

Cireșele costă în unele piețe din Capitală cât opt kilograme de carne de porc. 150 de lei kilogramul în Piaţa Băneasa, mai scumpe chiar ca anul trecut.

„E o tâmpenie, de 2 ori mai mult ca în Belgia, de 3 ori. Am luat, asta e...”, a spus un cumpărător.

Cine are noroc găseşte şi cireşe mai ieftine: 80 de lei kilogramul, în piaţa de fiţe de la Floreasca. Însă, cei mai mulți oameni sunt dispuși să aștepte luna iunie, când vor fi mai ieftine.

„Aşa de gust poate că aş încerca o mână de cireşe, dar aşteptăm dincolo de cireşele de mai, să mai vină cireşele de iunie care o să fie precis mult mai ieftine”, spune o doamnă.

Fermierii de la noi speră să poată vinde luna viitoare cireşele româneşti la un sfert din preţul din import.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close