Antena 3 CNN Actualitate Cîțu: Programul de susținere a companiilor mari, operațional în cel mult 4 săptămâni

Cîțu: Programul de susținere a companiilor mari, operațional în cel mult 4 săptămâni

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat, joi, la finalul ședinței de Guvern, că programul de susținere a companiilor mari, care are un plafon de opt miliarde de lei, va fi operațional în cel mult 4 săptămâni.

Cîțu: Programul de susținere a companiilor mari, operațional în cel mult 4 săptămâni
Sursa foto: Hepta
04 Iun 2020   •   22:00

Potrivit Ministrului Finanțelor, Guvernul a aprobat Memorandumul pentru programul de susţinere a companiilor mari.

„Sunt trei măsuri importante aprobate. O garanţie în numele şi contul statului pentru companiile afectate de pandemia COVID care acoperă în proporţie de maximum 90% necesarul de garantare pentru credite noi şi credite acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente a companiilor beneficiare, deci garantare de maxim 90% din credite.

A doua măsură constă în acordarea de finanţări cu componentă de ajutor de stat în numele şi contul statului pentru compania afectată de pandemia COVID în scopul realizării investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţilor curente. Şi a treia măsură constă în acordarea de produse cu componentă de minimis, respectiv compensarea dobânzii la credite în derulare, subvenţionarea dobânzilor la credite noi şi plafoane de garantare cu componentă de minimis pentru creditele de capital de lucru acordate de băncile comerciale. Şi aici avem o subvenţionare a dobânzii exact ca în sistemul minimis”, a declarat Florin Cîţu, potrivit Mediafax.

Acesta a anunțat că plafonul programului este de 8 miliarde de lei, „cu un efect de multiplicare de aproape 28 de miliarde de lei în economie”.

Ministrul Finanțelor susține că programul va deveni operațional în cel mult patru săptămâni.

„Din punctul nostru de vedere, credem că notificarea Comisiei şi celelalte proceduri, programul o să fie operaţional în 3 săptămâni, maximum o lună de zile”, a mai spus Florin Cîțu.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close