Antena 3 CNN Actualitate CNA vrea să interzică politicienii la TV în weekeend. Câţiva membri cer Parlamentului o poziţie în acest sens

CNA vrea să interzică politicienii la TV în weekeend. Câţiva membri cer Parlamentului o poziţie în acest sens

CNA vrea să interzică politicienii la TV în weekeend. Câţiva membri cer Parlamentului o poziţie în acest sens
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Mai 2012   •   12:50

Câţiva membri ai CNA, precum Răsvan Popescu şi Christian Mititelu, vor solicita comisiilor juridice ale Parlamentului o interpretare a Legii alegerilor locale, considerând că nu se justifică interzicerea prezenţei tuturor politicienilor în emisiunile TV, sâmbăta şi duminica, în campania electorală, informează Mediafax.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a discutat din nou, în şedinţa de marţi, despre Instrucţiunea privind aplicarea Legii alegerilor locale şi a Deciziei nr.195 din 24 aprilie 2012.
   
În urma mai multor discuţii, CNA a adoptat, pe 17 mai, această instrucţiune, care prevede în principal faptul că televiziunile şi radiourile nu pot difuza sâmbăta şi duminica emisiuni la care să participe candidaţi şi reprezentanţi ai partidelor politice ori ai altor competitori electorali.

Instrucţiunea a fost adoptată atunci "la limită", cu şase voturi "pentru" (Gelu Trandafir, Lorand Turos, Valentin-Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Ioan Onisei şi Mircea Valeriu Deacă) şi patru voturi "împotrivă" (Răsvan Popescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Mihai Mălaimare).
   
Discuţiile au fost declanşate în şedinţa de marţi de Christian Mititelu, membru al CNA, după ce Narcisa Iorga, un alt membru al Consiliului, a dat o declaraţie într-o emisiune televizată, vorbind despre instrucţiune ca şi cum ar fi fost votată de toţi membrii CNA.
   
Narcisa Iorga, Ioan Onisei şi Valentin Jucan nu au fost de acord, Iorga cerându-i lui Popescu să facă solicitarea la comisiile juridice în nume personal şi nu al instituţiei CNA.
   
Şi Christian Mititelu a spus că CNA ar trebui să facă un demers la Parlament astfel încât astfel de legi să fie modificate.
   
În cele din urmă, Răsvan Popescu a spus că va face acest demers - de solicitare a unui punct de vedere de la comisiile juridice - în nume personal.
   
Campania electorală în audiovizual a început oficial pe 11 mai şi se va încheia pe 7 iunie, la ora 24.00, iar candidaţii la alegerile locale se vor putea exprima gratuit în emisiunile informative, electorale şi de dezbatere electorală difuzate de televiziuni şi radiouri, potrivit Deciziei CNA nr. 195 din 24 aprilie 2012. Această decizie a fost adoptată de CNA în conformitate cu Legea 67 pe 2004 pentru alegerea autorităţilor locale.

×
Subiecte în articol: radio campanie electorala parlament
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close