Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, miercuri, că urmează lucrări pe Autostrada Moldovei, în sectorul cuprins între km 49+350 - km 63+250 căile 1 și 2 și în nodul rutier. "Lucrările pe autostradă se desfășoară în intervalul luni, ora 12:00 – vineri, ora 12:00, iar în weekend nu se execută lucrări şi nici în perioadele aglomerate de trafic", au mai asigurat autorităţile.
"Program lucrări pe autostrada Moldovei (A7).
Vă informăm că lucrările pe autostradă se desfășoară în intervalul luni, ora 12:00 – vineri, ora 12:00, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță rutieră.
Zona lucrărilor: sectorul cuprins între km 49+350 - km 63+250 căile 1 ș 2 și în nodul rutier.
Tipuri de lucrări executate:
• reparații ale îmbrăcăminții rutiere (fisuri, tasări, refulări)
• frezare și așternere covor asfaltic
• colmatare fisuri
• refacere marcaje rutiere
• întreținere șanțuri și taluzuri
• reparații și înlocuire parapete metalice
• lucrări la sistemul de semnalizare verticală și ITS
• verificări și teste (planeitate, carote, capacitate portantă)
• lucrări la rosturile de dilatație ale podurilor și pasajelor", a comunicat CNAIR.
Autorităţile au anunţat şi când nu se intervine pe A7.
"Restricții importante:
• Nu se execută lucrări în weekend (de vineri ora 12:00 până luni ora 12:00)
• Nu se lucrează în zilele de sărbătoare legală sau în zilele declarate libere
• Nu se intervine în perioadele aglomerate de trafic:
• 09.04.2026 ora 12:00 – 14.04.2026 ora 12:00
• 30.04.2026 ora 12:00 – 04.05.2026 ora 12:00
• 29.05.2026 ora 12:00 – 02.06.2026 ora 12:00
• 14.08.2026 ora 12:00 – 17.08.2026 ora 12:00
• 27.11.2026 ora 12:00 – 02.12.2026 ora 12:00
• 24.12.2026 ora 12:00 – 28.12.2026 ora 12:00
• 31.12.2026 după ora 12:00
În cazul condițiilor meteo nefavorabile (ploi torențiale, ninsoare, viscol, polei), lucrările vor fi sistate temporar pentru siguranța participanților la trafic.
Semnalizarea rutieră temporară va fi realizată conform normelor în vigoare, iar la finalul programului de lucru, circulația va fi readusă la condiții normale", a mai transmis CNAIR.