Antena 3 CNN Actualitate Nadia Comăneci a fost întâmpinată cu urale și aplauze la Onești. Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, a fost prezentă la eveniment

Nadia Comăneci a fost întâmpinată cu urale și aplauze la Onești. Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, a fost prezentă la eveniment

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 14:03 31 Mai 2026 Modificat la 14:07 31 Mai 2026
mirabela gradinaru alaturi de nadia comaneci la onesti
Oneștiul găzduiește în aceste zile manifestări dedicate celei mai valoroase gimnaste din istoria României. FOTO: Captură video/Antena 3 CNN

Legenda gimnasticii românești, Nadia Comăneci, a ajuns duminică dimineață la Sala Polivalentă din Onești care îi poartă numele, fiind întâmpinată cu aplauze și urale de cei prezenți. 

La eveniment au participat numeroși campioni și oficiali, dar și Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru. Ea a venit însoțită de cei doi copii ai familiei președintelui Nicușor Dan.

Campioana olimpică a sosit la Sala Polivalentă "Nadia Comăneci” îmbrăcată într-un trening alb cu însemnele României, avându-l alături pe soțul său, Bart Conner. Fosta mare gimnastă a fost întâmpinată cu entuziasm de cei adunați pentru a o vedea.

Prezența Primei Doamne, Mirabela Grădinaru, împreună cu cei doi copii ai familiei prezidențiale, a atras de asemenea atenția participanților.

Oneștiul găzduiește în aceste zile manifestări dedicate celei mai valoroase gimnaste din istoria României.

Președintele Nicușor Dan a decorat-o sâmbătă pe Nadia Comăneci la Palatul Cotroceni, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976.

Administrația Prezidențială a adus un omagiu personalităților și instituțiilor care au contribuit la prestigiul sportului românesc.

În semn de înaltă recunoștință, prețuire și mândrie pentru dăruirea și profesionalismul de excepție cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al țării noastre, redefinind pentru totdeauna limitele excelenței umane și înscriindu-și numele în patrimoniul sportiv și identitar al României, Președintele Nicușor Dan a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce doamnei Nadia Comăneci, a transmis Administrația Prezidențială.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close