CNAIR a avertizat, marţi, asupra unor posibile întreruperi la emiterea rovinietei și peajului în cursul zilei de miercuri, 17 decembrie, în intervalul orar 22:00 – 23:00. Compania va efectua lucrări la infrastructura de comunicații cu operatorii de telefonie mobilă, iar emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS poate fi îngreunată.
"Posibile întreruperi la emiterea rovinietei și peajului în cursul zilei de miercuri!
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că în data de 17.12.2025 (miercuri), în intervalul orar 22:00 – 23:00, din cauza efectuării unor lucrări la infrastructura de comunicații cu operatorii de telefonie mobilă, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS poate fi îngreunată.
Reamintim utilizatorilor că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea, la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați, prin intermediul portalurilor și aplicațiilor destinate sistemelor de operare a telefoanelor mobile deținute de aceștia", a comunicat CNAIR.
CNAIR instalează 400 de noi camere
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat, joi, că instituţia pe care o conduce va instala 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naţionale şi autostrăzi. Camerele vor surprinde mai multe abateri comise de şoferi în trafic, cum ar fi depășirea vitezei regulamentare sau lipsa rovinietei. Amenda va veni direct acasă, în poştă.
"Siguranța rutieră intră în era digitală: instalăm 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi! Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei", a transmis Pistol.