Antena 3 CNN Actualitate CNCD: Băsescu nu a avut o atitudine discriminatorie faţă de armeni

CNCD: Băsescu nu a avut o atitudine discriminatorie faţă de armeni

CNCD: Băsescu nu a avut o atitudine discriminatorie faţă de armeni
15 Oct 2007   •   12:23

Traian Băsescu nu a avut o atitudine discriminatorie faţă de comunitatea armenilor atunci când a declarat: ?În sfârşit, văd şi eu un armean bun, un armean competent?. Acesta a fost verdictul dat de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, făcut public de preşedintele CNCD, Csaba Asztalos. Colegiul a constatat că în acest caz nu sunt întrunite toate elementele pentru a se putea vorbi despre o adevărată discriminare, a mai spus el.

CNCD a luat acest caz spre analiză după ce Traian Băsescu a făcut afirmaţii considerate jignitoare la adresa armenilor. La externarea din Spitalul Militar Central, după intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o la tiroidă, Traian Băsescu i-a spus lui Mircea Ghemigian, coordonatorul echipei de medici care l-a operat: ?În sfârşit, văd şi eu un armean bun, un armean competent?. Comitetul Director al Uniunii Armenilor din România a decis să sesizeze Consiliul anti-discriminare privitor la această afirmaţie, pe care a considerat-o ?o gravă ofensă adusă comunităţii armene din România şi armenilor de pretutindeni? şi care ?afectează nemeritat imaginea României?.

Antena 3

×
Parteneri
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate
x close