Antena 3 CNN Actualitate CNSAS a desconspirat aproape 500 de colaboratori ai Securităţii şi poliţiei politice

CNSAS a desconspirat aproape 500 de colaboratori ai Securităţii şi poliţiei politice

CNSAS a desconspirat aproape 500 de colaboratori ai Securităţii şi poliţiei politice
14 Iul 2008   •   09:56

Aproape 500 de foşti colaboratori ai Securităţii şi ai poliţiei politice au fost deconspiraţi de Colegiul CNSAS, anul trecut, se precizează într-un raport al Colegiului. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a verificat, în 2007, aproape 18.000 de persoane, de trei ori mai multe decât în 2006. Este vorba de persoane aflate în funcţii publice sau care au candidat la funcţii de demnitate publică.

În urma verificărilor, CNSAS a deconspirat 381 de agenţi ai fostei Securităţi, iar 100 de persoane au primit decizie de colaborare cu poliţia politică.

Din cele 450 de persoane invitate la audieri, numai 210 au dat curs invitaţiei. Raportul de activitate făcut de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii arată că nici jumătate dintre persoanele chemate la audieri nu şi-au utilizat dreptul la apărare.

Tot în 2007, au fost publicate în Monitorul Oficial numele a 284 de ofiţeri de securitate care au făcut poliţie politică în perioada comunistă.

Antena3

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close