Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de ninsori în 14 judeţe din centrul ţării

Cod galben de ninsori în 14 judeţe din centrul ţării

Cod galben de ninsori în 14 judeţe din centrul ţării
24 Noi 2015   •   08:46

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 14 judeţe din centrul ţării, unde marţi şi miercuri va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi Orientali se va depune un strat de zăpadă.
 
Zăpadă la Rânca şi pe Defileul Jiului. Drumarii intervin cu utilaje

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de marţi, ora 16.00, până miercuri, la ora 14.00, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.
   
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Bacău, Vrancea şi pentru unele zone din Neamţ, Mureş, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.
   
În zonele deluroase din restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, trecător şi izolat. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15-20 de litri pe metru pătrat.
   
Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.
 

×
Subiecte în articol: cod galben cod galben de ninsori
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close