Antena 3 CNN Actualitate Colegiul Medicilor cere soluții pentru sprijinirea medicilor din orașele mici, după tragedia de la Rovinari

Colegiul Medicilor cere soluții pentru sprijinirea medicilor din orașele mici, după tragedia de la Rovinari

R.M.
1 minut de citit Publicat la 21:07 10 Dec 2025 Modificat la 21:09 10 Dec 2025
medic cirstina ovidiu bogdan spitalul orasenesc sf stefan rovinari
Dr. Cîrstina Ovidiu Bogdan a murit în timpul serviciului. Sursa foto: Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a transmis, miercuri, un mesaj autorităților să considere o prioritate în a identifica soluții și oportunități pentru a oferi condiții medicilor de a profesa și în zonele care nu sunt mari centre universitare sau orașe mari, notează Agerpres. Mesajul a fost dat în contextul tragediei de la Spitalul Orășenesc 'Sf. Ștefan' din Rovinari, unde un medic de numai 48 de ani a murit în timp ce se afla într-un consult cu un pacient.

„Prea des aceste tragedii. Nu știm cauza morții, dar vorbim de un medic de numai 48 de ani, am înțeles că era bolnav. Gândurile noastre se îndreaptă către familie și colegi, cărora le transmitem condoleanțele noastre. Avem un mesaj și către autorități: dumneavoastră aveți pârghiile și deciziile și vă adresăm rugămintea să considerați o prioritate în a identifica soluții și oportunități ca să oferiți condiții medicilor de a profesa și în zonele care nu sunt mari centre universitare sau orașe mari.

Pacienții au nevoie de servicii medicale în toate regiunile țării. Iar colegii medici au nevoie de un program corect care să limiteze cazurile de burnout”, a declarat Cătălina Poiană, președinte Colegiul Medicilor din România, potrivit unui comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, reprezentanții spitalului, contactați de reprezentanții CMR, au afirmat că în prezent în spital sunt 24 de medici care deservesc o populație de aproximativ 60 de mii de locuitori. Medicul era cunoscut cu probleme cardiovasculare.

Medicul decedat avea specialitatea de chirurgie generală.

„În prezent, în spital mai sunt doar 2 medici de chirurgie generală, iar directorul medical al unității a precizat că la Spitalul Orășenesc din Rovinari, pe majoritatea specialităților medicale există în prezent doar un singur medic, ceea ce presupune o încărcătură extrem de mare” se arată în comunicat.

Ovidiu Bogdan Cîrstina era medic chirurg specialist, având vârsta de 48 de ani.

„Domnul doctor era în timpul programului de lucru, consulta un pacient. I s-a făcut rău și a căzut din picioare. A făcut stop cardiorespirator. Era medic chirurg specialist și era cunoscut cu antecedente cardiace”, a declarat, pentru sursa citată, managerul spitalului din Rovinari, Cosmin Vavură.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, polițiștii nu au deschis dosar penal în acest caz, având în vedere faptul că medicul era cunoscut cu probleme cardiace.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close