Marți, la ieșirea din sediul poliției din Buftea, unde a semnat controlul judiciar, Călin Georgescu a făcut câteva declarații în stilul caracteristic și chiar a recitat un fragment din celebra poezie pentru copii „Cățeluș cu părul creț”.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a comentat și eroarea președintelui SUA Donald Trump care i-a spus „prim-ministru” lui Nicușor Dan, spunând că, de fapt, nu a fost o scăpare, ci că l-a numit astfel în mod intenționat, pentru că premierul este numit, nu ales.
Georgescu a mai spus că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție, ci „escrocherie a aceluiași sistem care a furat și a anulat alegerile” și că restabilirea încrederii și a păcii sociale se va realiza doar cu reluarea turului doi.
Fostul candidat a ajuns să recite poezia pentru copii atunci când a fost întrebat de sesizarea pe care AEP a făcut-o la Parchetul General, cu privire la campania lui Nicușor Dan, lucru care s-a întâmplat, de fapt, în aprilie 2025. Georgescu a spus că Nicușor Dan îi aduce aminte de poezia „Cățeluș cu părul creț”.
„Face parte din categoria celor care calcă în străchini cu solemnitate. Știți că nimeni și niciodată nu are să joace cineva mai bine piesa vinovatului decât cel care a cauzat paguba. A, dar știți că, uite acuma mi-am amintit că era pe vremuri o poezie, zicea <> Da? Nu, eu n-aș vrea să mai discut despre oameni la care ca să ajungi trebuie să cobori, nu să urci”.