Antena 3 CNN Actualitate Comisia Europeană: DNA a înregistrat progrese, dar sentinţele sunt indulgente

Comisia Europeană: DNA a înregistrat progrese, dar sentinţele sunt indulgente

Comisia Europeană: DNA a înregistrat progrese, dar sentinţele sunt indulgente
23 Iul 2008   •   10:54

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, raportul privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria în domeniul justiţiei. Despre ţara noastră, reprezentanţii comisiei au declarat că angajamentul în ceea ce priveşte lupta anticorupţie este inegal repartizat instituţiilor statului. Guvernul a reuşit să îşi canalizeze eforturile împotriva crimei organizate, anunţă comisia.

Consiliul Naţional pentru Integritate funcţionează, iar DNA a înregistrat progrese în ceea ce priveşte cazurile de corupţie la nivel înalt. "Acestea trebuie urmate de alte cazuri în etapa procesuală", atenţionează oficialii de la Bruxelles.

Comisia a amintit şi aspectele mai puţin favorabile sistemului juridic românesc. "Vedem adesea întârzieri foarte mari în soluţionarea cazurilor, pentru că judecătorii trimit cazurile înapoi la procurori pentru lucruri minore. Suntem îngrijoraţi şi de amânările cazurilor", precizează membri comisiei.

"Deşi DNA continuă să înregistreze frecvent rezultate pozitive în privinţa urmăririi penale în cazuri de corupţie la nivel înalt, sentinţele judecătoreşti sunt în continuare indulgente şi inconsecvente", se arată în raportul Comisiei.

Oficialii europeni recomandă Consiliului Suprem al Magistraturii să adopte o poziţie fermă în ceea ce priveşte corupţia la nivel înalt. De asemenea, membrii comisiei cer guvernului să finalizeze noul cod de procedură penală.

Comisia Europeană a avut mai multe critici la adresa sistemului juridic din Bulgaria. ?Există instituţiile şi procedurile necesare, dar sunt puţine cazurile în care acestea funcţionează?, avertizează oficialii europeni.



Codul penal este învechit iar rolurile poliţiei şi serviciilor speciale nu sunt clar delimitate. ?Lupta împotriva crimei organizate nu dă rezultate?, au concluzionat membrii comsiei.

Oficialii de la Bruxelles recomandă Bulgariei să îşi modifice codul de procedură penală şi să îşi elaboreze un nou cod penal. De asemenea, statul de la sud de Dunăre trebuie să exercite un control mai bun asupra averilor demnitarilor. Nu în ultimul rând, bulgarii vor trebui să reorganizeze serviciile speciale, poliţia, departamentele specializate şi procuratura, astfel încât acestea să coopereze.

Comisia Europeană a decis să blocheze fondurile de sute de milioane de euro, destinate Bulgariei. Totodată, oficialii europeni au retras acreditarea a două agenţii guvernamentale însărcinate cu gestionarea fondurilor.

"Prin urmare, Comisia a luat astăzi decizia de a formaliza această suspendare (a fondurilor de preaderare) şi de a retrage acreditarea a două agenţii guvernamentale însărcinate cu gestionarea acestor fonduri", a declarat purtătorul de cuvânt Johannes Laitenberger.

Comisia a anunţat că e pregătită să revină asurpa acestei decizii de îndată ce Bulgaria va lua măsurile necesare.

RAPORTUL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA JUSTIŢIEI ROMÂNE (pdf)

Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close