Antena 3 CNN Actualitate Concurenţă acerbă la Şcoala de Agenţi de Poliţie

Concurenţă acerbă la Şcoala de Agenţi de Poliţie

Concurenţă acerbă la Şcoala de Agenţi de Poliţie
22 Aug 2007   •   04:39

La începutul anului tinerii români s-au înghesuit să se înscrie pe posturile scoase la concurs de Armată. Apoi, în primăvară, Ministerul de Interne a lansat pe piaţă posturi bine plătite pentru tinerii care vor să devină pompieri. Acum e rândul viitorilor poliţişti să-şi câştige un loc sigur de muncă. 4788 de tineri se luptă zilele acestea pentru cele 685 de locuri disponibile la Şcoala de Agenţi de Poliţie ?Vasile Lascăr? de la Câmpina.

Dintre candidaţi, 3511 sunt bărbaţi şi 1277 femei, fapt care dovedeşte, în opinia conducerii IGPR, că o carieră în poliţie devine tot mai atrăgătoare şi pentru reprezentantele sexului frumos, anunţă Gândul. Concurenţa de peste 6,9 candidaţi pe loc face ca lupta pentru intrarea la un liceu bun din Capitală să pară ceva simplu, iar majoritatea facutăţilor nu pot decât să viseze la o asemenea concurenţă cu ocazia admiterii. Interesant este şi faptul că s-a înregistrat o concurenţă destul de serioasă şi pentru cele 20 de locuri special alocate pentru rromi: 35 de bărbaţi şi 11 femei aparţinând acestei minorităţi s-au înscris la examen.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close