Antena 3 CNN Actualitate Copil agresat la grădiniță. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu

Copil agresat la grădiniță. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu

Copil agresat la grădiniță. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu
22 Iun 2018   •   14:21

Avocatul Poporului (AP) s-a sesizat din oficiu în legătură cu presupusa agresiune asupra unui copil la Grădiniţa nr. 14 "Căsuţa de turtă dulce" din Constanţa, potrivit unui comunicat al AP. 

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu incidentul petrecut la grădiniţa nr. 14 "Căsuţa de turtă dulce" din municipiul Constanţa privind presupuse acte de violenţă exercitate asupra unui copil. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor", se arată în comunicatul AP. 

Presa din Constanţa a publicat, în 12 iunie 2018, articole în care erau semnalate acuzaţii grave aduse de mama unui copil înscris la Grădiniţa 'Căsuţa de turtă dulce' din municipiul Constanţa. 

În unul din articole se menţionează că femeia susţine că una dintre educatoare i-a agresat fetiţa, a tras-o de păr, a scos-o pe hol în picioarele goale "spunându-i să dea cu mopul şi să spele vasele" şi că acest caz a ajuns în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, fiind demarate cercetări pentru a se stabili dacă cele semnalate de mama copilului se confirmă şi ce măsuri ar trebui luate. 

"Am contactat conducerea Grădiniţei 'Căsuţa de turtă dulce' pentru a obţine un punct de vedere, iar directoarea Nicoleta Radu a fost categorică: 'Nu este nimic adevărat, atât am de declarat!'", se arată în articol. 

În comunicat se mai arată că la începutul lunii iunie Grădiniţa nr. 14 "Căsuţa de turtă dulce" din municipiul Constanţa a ajuns în atenţia inspectorilor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, alături de Grădiniţa nr. 13 "Norocel" şi patiseria Gix, aici fiind depistate "o serie de nereguli". 

"Pe lângă produsele preparate la temperaturi nepotrivite, ustensile învechite şi mizerie, ceea ce atrag atenţia comisarii că au descoperit în patiseria unde erau preparate produse pentru cele două grădiniţe, în unităţile de învăţământ preşcolar au depistat că meniurile pentru cei mici nu erau conforme cu prevederile legale, că alimentele nu erau depozite în condiţii adecvate, iar pătuţurile şi saltele pentru copii nu erau de dimensiunile potrivite. Mai mult, angajaţii grădiniţelor nu ar fi ştiut să răspundă la o simplă întrebare: 'Cât de des sunt spălate lenjeriile?', răspunsurile alternând între 'la săptămână' şi 'la două săptămâni'", se mai arată în comunicat. 

×
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close