Antena 3 CNN Actualitate Copilă de 10 ani din Neamț, jucărie sexuală pentru mai mulți bătrâni diabolici. Cel mai în vârstă dintre ei are aproape 90 de ani

Copilă de 10 ani din Neamț, jucărie sexuală pentru mai mulți bătrâni diabolici. Cel mai în vârstă dintre ei are aproape 90 de ani

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 18:15 02 Dec 2020 Modificat la 18:15 02 Dec 2020
o_1eoi389etb8pjjf1grv4gc1emdb.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Faptele ar fi avut loc încă de anul trecut și ar fi continuat și anul acesta. Profitând de naivitatea fetei, dar şi de starea materială precare a familiei din care făcea parte, unul dintre indivizi ar fi ademenit copila cu sume modice de bani şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale. Unul dintre autori fusese cântăreţ bisericesc.

Comportamentul deviant al sexagenarului s-a aflat prin sat, iar fetiţa ar fi fost consiliată psihologic după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ.

La un moment dat,copila a detaliat ceea ce s-a petrecut, autorul fiind arestat. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (...), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (...), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ, citată de Adevărul.

Minora violată este singurul copil al familiei, una cu resurse materiale limitate, dar în care soţii nu se prea înţeleg, scandaluri izbucnind pe fondul consumului de alcool. Ancheta în acest dosar avea să stabilească că şi alte persoane au abuzat sexual copila de doar 10 ani, ceilaţi patru făptaşi procedând întocmai ca primul arestat la comiterea infracţiunilor.

Articolul 218 din Noul Cod Penal prevede că raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Numai că, în cazul în care victima este minoră, sancţiunea este între 5 şi 12 ani.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close