Antena 3 CNN Actualitate Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului

Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului

Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului
08 Sep 2008   •   09:37

Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc, luni, Naşterea Maicii Domnului, sau Sfânta Marie Mică. Este prima sărbătoare importantă din Anul bisericesc, început la 1 septembrie. Peste 2 milioane de români cu numele Maria şi Marian îşi serbează onomastica. Sărbătoarea adună credincioşii la biserici şi mănăstiri. În lăcaşurile de cult, care poartă hramul Sfintei Marii, oamenii vin din toate colţurile ţării şi se roagă la icoana Fecioarei Maria.

Una dintre cele mai vizitate mânăstiri este Mânăstirea Hadâmbu, din comuna ieşeană Mironeasa. Acesta este cunoscută de credinciosi mai ales pentru icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Marii. Prima minune s-a produs in ziua de Bobotează. în 1992, când ochiul drept al Maicii Domnului dintr-o icoană pictată, a lăcrimat. Deşi mânăstirea are suficiente locuri de cazare, multi pelerini au preferat sa stea sub cerul liber în curtea mânăstirii şi să aştepte în rugăciune slujba care va începe în această dimineaţă. Pelerinii vor participa astăzi la sfânta liturghie, dar şi la slujba de sfinţire a noii biserici din curtea mânăstirii Hadâmbu. Slujba va fi oficiată de un sobor de câteva zeci de preoţi în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Aproximativ 200 de crendinciosi s-au rugat duminică seara şi la Manastirea Recea, din apropierea Tirgu-Mures-ului. Credinciosii au venit chiar şi de la sute de kilometri distanţă pentru a participa la slujbă. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoti, în fruntea carora s-a aflat Înalt prea Sfinţitul Andrei de Alba Iulia. Si astăzi, începând cu ora 9.30, la manastirea Recea, va fi oficită liturghia.

Antena3

×
Parteneri
Informaţii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
x close