Antena 3 CNN Actualitate Cristina are 21 de ani, e incredibil de frumoasă și e o handbalistă de succes. Acum puțin timp a descoperit ceva bizar în corpul său, la un simplu control medical. După câteva zile, doctorii i-au dat o veste fantastică

Cristina are 21 de ani, e incredibil de frumoasă și e o handbalistă de succes. Acum puțin timp a descoperit ceva bizar în corpul său, la un simplu control medical. După câteva zile, doctorii i-au dat o veste fantastică

<1 minut de citit Publicat la 11:39 24 Ian 2019 Modificat la 11:39 24 Ian 2019
o_1d1vjhtq6mk91fp6j3tgedes78.jpg
foto: Facebook

Medicii unei clinici private din Sibiu au făcut o operație complexă care a salvat cariera unei sportive din județul Vîlcea, scrie voceavalcii.ro.

Conform medicilor, s-a intervenit endoscopic, adică minim invaziv, pentru rezolvarea unei malformaţii congenitale complexe la o jucătoare de handbal de 21 de ani, a declarat şeful echipei medicale, chirurgul Victor Costache, anunță agerpres.

Potrivit medicului Costache, pacienta, operată în urmă cu două săptămâni, a fost externată şi a reluat antrenamentele. Pacienta operată este handbalistă, se numește Cristina Mitrache, iar sezonul trecut a jucat la Vâlcea. Acum joacă la Slobozia. Cristina este din Drăgășani.

“Am operat-o acum două săptămâni şi ceva. A fost externată. A venit la control. Ne-am asigurat că totul este bine. (...) Fata şi-a reînceput antrenamentele şi sper să ajungă în echipa naţională, dacă a ajuns la 21 de ani să joace în cupele europene şi în Liga întâi cu o malformaţie cardiacă complexă, acum, după ce i-am reparat inima, sper să joace bine. În loc să-i deschidem sternul fetei, cum se face peste tot în lume, i-am făcut o mică incizie video asistată, sub sân, de patru centimetri, care îi permite acum să facă orice”, a explicat Victor Costache pentru Agerpres.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close