Antena 3 CNN Actualitate CSM a amânat pentru luni concluziile din raportul asupra DNA

CSM a amânat pentru luni concluziile din raportul asupra DNA

CSM a amânat pentru luni concluziile din raportul asupra DNA
03 Oct 2007   •   07:46

Secţia pentru procurori a CSM discută miercuri raportul asupra activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Concluziile raportului vor fi prezentate luni. Potrivit informaţiilor apărute până acum în presă, raportul scoate la iveală greşeli grave comise de procurorii anticorupţie. Controlul inspectorilor CSM a vizat întreaga activitate a DNA între 1 ianuarie 2006 şi până în prezent. Inspectorii au stabilit printre altele că există dosare penale care au fost finalizate prin adoptarea unor soluţii necunoscute Codului de procedură penală sau că procurorul Doru Ţuluş ar fi soluţionat plângeri care erau de competenţa instanţei de judecată. Procurorul în cauză ar fi preluat din prerogativele şefilor de serviciu, fiind singurul care analiza legalitatea şi temeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată.

Cu alte cuvinte, doar Ţuluş era cel care decidea dacă o persoană este nevinovată şi nu trebuie trimisă în judecată, chiar dacă dosarul era instrumentat de un alt procuror. Inspectorii CSM au găsit nereguli şi în activitatea şefului lui Ţuluş, Daniel Morar. În luna mai, Morar trebuia să facă un raport asupra cauzelor mai vechi de un an. El ar fi spus că există numai 67 de astfel de dosare, dar inspectorii au găsit 118 cauze mai vechi de un an.

Raportul conţine numeroase exemple privind prestaţia procurorilor. Unul este cel al unei sesizări depuse de o bancă şi care a rătăcit trei luni prin sertarele DNA. A fost trimisă apoi Parchetului General de unde s-a întors, după alte trei luni tot la DNA. Abia atunci a fost înregistrată ca sesizare penală.

Lista exemplelor de acest fel este lungă: un procuror a dat o soluţie pe un dosar fără să mai aştepte rezultatele expertizei pe care chiar el o solicitase iar un altul a cerut o autorizaţie de percheziţie însă şeful lui, procurorul Doru Ţuluş a trimis documentul Serviciului Specialişti de abia după ce a expirat.

Raportul mai spune ceva: mai mult de un sfert din cele 465 de intreceptări telefonice din ultimii doi ani n-au fost justificate. Controlul la Direcţia naţională anticorupţie a fost dispus de către CSM în luna mai, după solicitarea ministrului Tudor Chiuariu de revocare din funcţie a procurorului Doru Ţuluş.

Apariţia în mass-media a unor date din Raportul inspecţiei judiciare efectuate la Direcţia Naţională Anticorupţie a generat un scandal monstru între CSM şi DNA. Cele două instituţii s-au acuzat reciproc de divulgare a conţinutului raportului, angrenând în scandalul scurgerii de informaţii şi ministerul justiţiei şi parchetul general.

Antena 3

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close