Antena 3 CNN Actualitate Înfrângere istorică pentru ministrul USR al Justiţiei! CSM a avizat negativ desfiinţarea Secţiei Speciale

Înfrângere istorică pentru ministrul USR al Justiţiei! CSM a avizat negativ desfiinţarea Secţiei Speciale

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ, la capătul unei şedinţe tensionate care a durat circa 8 ore, proiectul de lege promovat de ministrul Stelian Ion, prin care se propune desfiinţarea Secţiei Speciale.

Înfrângere istorică pentru ministrul USR al Justiţiei! CSM a avizat negativ desfiinţarea Secţiei Speciale
de Roxana Ciucă    |    11 Feb 2021   •   19:11

La vot, avizul negativ a trecut cu 11 voturi la 8.

Avizul CSM este consultativ, decizia finală în privinţa proiectului de lege fiind prerogativa Parlamentului.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a spus de mai multe ori că îşi doreşte ca Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ, aşa numita Secţie Specială, care îi investighează pe magistraţi) să fie desfiinţată până în luna martie anul curent.

Desfiinţarea SIIJ, concepută în mandatul fostului ministru liberal al Justiţiei

Proiectul a fost iniţiat în mandatul fostului ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu, şi a suferit mai multe modificări.  Şedinţa CSM a fost una tensionată, cu poziţii exprimate tranşant fie în favoarea, fie împotriva proiectului promovat de Stelian Ion.

Preşedintele CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, a intrat într-o controversă cu ministrul Stelian Ion, după ce acesta a spus că el vede Secţia Specială ca pe un cui în talpă.

"E bine să privim greșelile în față (...) Percepția mea în toți acești ani a fost că înființarea SIIJ a fost o greșeală. Nu am auzit pe nimeni să laude activitatea SIIJ, pentru că nu e de lăudat. O văd ca pe un cui în talpă adânc înfipt, până în carne, pe care trebuie să îl scoatem", a spus ministrul justiţiei.

"Toți magistrații vor garanții că nu vor fi supuși unor abuzuri. Nu trebuie să ne punem întrebarea de ce vor oamenii ăștia garantii? Dumneavoastră închideti orice dezbatere pentru că vă raportați la garanții ca la un privilegiu. Prin acest proiect, care exclude orice garanție pentu magistrați, nu faceti decât să ne țineți captivi într-un pendul dintre extreme. Nu asa se construiește", a replicat preşedintele CSM.

Adina Anghelescu: Probabil, ministrul Stelian Ion nu va ţine cont de avizul CSM

"Membrii CSM au adus, în general, argumente contra proiectului susţinut de Stelian Ion (...) Concluzia mea este că azi nu am asistat la un aviz de desfiinţare a SIIJ, ci, mai degrabă, la un  aviz de "desfiinţare" a ministrului justiţiei şi a fundamentărilor pe care le-a pus în acel proiect de lege (...)

Cred că Stelian Ion nu va ţine cont de acest aviz negativ consultativ din partea CSM.

Este a doua oară când CSM se pronunnţă negativ pe acest subiect, avizul anterior fiind dat în mandatul precedentei conduceri CSM", a spus jurnalistul Adina Anghelescu într-un comentariu la Punctul de Întâlnire.

Victor Alistar: Conform Curţii Europene de Justiţie, Parlamentul ar trebui să ţină cont de avizul CSM

"Avizul negativ s-a dat pentru o serie întreagă de considerente. Cel mai important se referă la neacordarea garanţiilor de independenţă dacă se ajunge la o situaţie status quo ex-ante. Toate argumentele au fost puse pe masă în cele 4 ore alocate acestui punct pe ordinea de zi.

Acest aviz nu este formal obligatoriu însă, în chestiuni care privesc independenţa justiţiei şi în baza principiului cooperării loiale între autorităţile constituţionale, legiuitorul ar trebui să ţină seama (de avizul CSM, n.r.) atunci când va da soluţia normativă (...)

Practia Curţii Europene de Justiţie prevede în mod clar că, în privinţa organizării judiciare, cu referire la independenţa justiţiei, nu este permisă regresiunea, adică nu este permis să se ajungă la o situaţie mai rea decât înainte în ceea ce priveşte garanţiile.

Dacă CSM, care, în baza Constituţiei, este garantul independenţei justiţiei, spune că este o problemă, atunci legiuitorul, deşi teoretic este suveran, ar trebui, pe aspectul de independenţă, să ţină cont (de avizul negativ al CSM, n.r.)", a spus, la rândul său, în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire, Victor Alistar, membru CSM, participant la dezbaterile asupra proiectului de desfiinţare a Secţiei Speciale.

 

×
Subiecte în articol: sectia speciala CSM
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close