Antena 3 CNN Actualitate CSM: Sistemul judiciar este în colaps

CSM: Sistemul judiciar este în colaps

CSM: Sistemul judiciar este în colaps
26 Mar 2007   •   09:05

Sistemul judiciar românesc este în pragul colapsului. Aceasta este concluzia unui raport al CSM pe 2006, care a intrat în posesia ziarului Adevărul. Raportul CSM privind starea justiţiei pe 2006 reclamă printre altele legislaţia stufoasă şi incoerentă, lipsa de profesionalism a magistraţilor sau interpretarea diferită sau chiar greşită a legii.

Corectitudinea actului de justiţie, se arată în raport, este din ce în ce mai alterată de numărul mare de dosare, raportat la numărul judecătorilor şi al procurorilor care au lucrat efectiv la ele. Anul trecut la nivelul judecătoriilor, s-au înregistrat aproape un un milion patru sute de mii de cauze, cu 28% mai multe decât în anul 2005. Una dintre cele mai mari probleme o reprezintă semnalate în raport este dublarea numărului de procese intentate României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

România a fost al doilea stat, după Rusia, ca număr de dosare aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, însumând 11,8% din numărul total al cauzelor înregistrate. Cauzele proceselor de la Strasbourg se referă în general la încălcarea dreptului de proprietate sau aplicarea de tratamente inumane de către reprezentanţii instituţiilor publice. În 61 de cauze România a pierdut, patru cauze au fost respinse, şi doar două au fost soluţionate amiabil. Motivele care au determinat condamnarea României în aceste cauze sunt legate de incoerenţa legislativă sau de aplicarea defectuoasă a legislaţiei existente.

Situaţia prezentată de magistraţi este cu atât mai gravă cu cât, până pe 31 martie, România va trebui să prezinte Uniunii Europene un raport în care să arate progresele realizate în domeniul Justiţiei. Dacă România nu reuşeşte să întrunească criteriile stabilite de Comisia Europeană, aceasta poate activa clauza de salvgardare în privinţa justiţiei.

Antena 3

×
Parteneri
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România
x close