Pe ce drum conduce Raul Castro Cuba după
pensionarea fratelui său Fidel? Cum vor răspunde sistemul şi poporul? După 49
de ani de revoluţie, pensionarea lui Fidel Castro din funcţia de preşedinte al
Cubei şi de la conducerea revoluţiei cubaneze a survenit la 19 februarie 2008.
Retragerea neoficială, aşa cum ştim cu toţii, a avut loc pe 31 iulie 2006, când
s-a făcut transferul temporar de putere, în aşteptarea intervenţiei
chirurgicale. De atunci, Raul Castro asigură conducerea Cubei, unul dintre
ultimele bastioane comuniste ale lumii. El susţine că momentul 31 iulie 2006 a însemnat
pentru el ?o lovitură dură?, care l-a propulsat în lumina reflectoarelor, unde
nu şi-a dorit niciodată să ajungă. A făcut faţă cu brio provocării iar, la un
an de la preluarea puterii, preşedintele ?locţiitor? al Cubei era deja pregătit
să rămână la guvernare pentru totdeauna.
?PREIA TU... EU AM OBOSIT.?
În calitate de interimar, Raul Castro a făcut
schimbări minore. Dar timpul a trecut, fratele lui Fidel a prins curaj, şi a
dat câteva mostre despre cum urma să conducă ţara ca preşedinte cu drepturi
depline. S-a arătat preocupat de calitatea vieţii din Cuba, a recunoscut că
salariile cubanezilor nu acoperă nevoile de bază şi i-a criticat pe managerii
de stat. Chiar şi discursurile sunt altfel: stilul Raul Castro este vizibil
diferit. În timp ce un discurs al lui Fidel dura ore întregi, fratele său
vorbeşte scurt şi mai direct. A crescut plăţile pentru producătorii de lapte şi
carne, ştergând şi datoriile micilor fermieri şi ale coperativelor. A renunţat
la restricţiile pentru importurile de piese pentru maşinile vechi. În acest
timp, susţinătorii lui Fidel erau de părere că, atâta timp cât El Lider Maximo
este în viaţă, Raul nu va îndrăzni să facă schimbări majore în Cuba. Ei bine, iată
că s-au înşelat, iar anul acesta totul a devenit oficial. Fidel trăieşte, Raul
conduce aşa cum crede de cuviinţă, Cuba merge mai departe.
Cohorte de istorici şi analişti politici au
prevăzut o continuare nestingherită a politicii menţinute de Fidel timp de 47
de ani: insula comunistă părea să nu aibă altă perspective. Raul se apropie şi
el de onorabila vârstă de 80 de ani, dar descoperim la el o gândire mai
relaxată decât a fratelui său, larg deschisă către reforme radicale. Aşa că
trece peste orânduirea de decenii şi deschide un nou capitol în istoria Cubei ?
mai multe drepturi pentru cetăţeni, mai multe obiecte de consum, proprietate
privată, mai pe scurt, o Cuba mas libre...
Oficial, Raul Castro declară că doreşte să lanseze reforme economice în Cuba,
dar că nu va devia de la calea
socialismului. În discursul de învestitură din 24 februarie, s-a angajat ca
ţara să aibă ca prioritate satisfacerea necesităţilor elementare ale populaţiei,
prin schimbări ?progresive? şi ?graduale? care să ?perfecţioneze socialismul?. ?Orice creştere reală a salariilor sau
orice scădere a preţurilor este legată de o creştere a producţiei de bunuri şi
servicii.? Acesta este doar începutul.
Raul, Ramon & Fidel Castro
MĂSURILE
PROGRESISTE
Raul Castro a înaintat o serie întreagă de
măsuri care să elimine ?interdicţiile
excesive? împotriva cetăţenilor. Pe rând, cubanezii au primit dreptul de
a-şi cumpăra casele de la stat, de a vorbi la telefonul mobil sau de a se caza
la hotelurile de lux. În ceea ce priveşte locuinţele, începând cu acest an,
cubanezii au voie să lase moştenire familiei drepturile asupra caselor pe care
le deţin. Guvernul va accelera acordarea de titluri de proprietate pentru cei care locuiesc în case aflate în proprietatea statului,
în principal cei care pierdeau locuinţele la ieşirea la pensie - militari,
muncitori în construcţii şi pe plantaţiile de trestie de zahăr, dar şi medici
şi profesori. Totuşi, cu toate că vor deveni proprietari ai locuinţelor,
acestea nu vor putea fi nici vândute, nici cumpărate. Ca şi în România
comunistă, guvernul cubanez controlează locuinţele, hrănind astfel o piaţă
neagră înfloritoare, unde oficialii primeau sau primesc încă mită pentru a
repartiza case mai încăpătoare. Autoturismele,
pe de altă parte, pot fi acum vândute şi cumpărate liber.
Locuitorii nu se puteau bucura însă de aceste
noi drepturi fără un venit decent. O
altă schimbare în legislaţia cubaneză se ocupă de acest aspect: nu vor mai
exista limite superioare pentru salarii. Cuba va desfiinţa sistemul său de salarii egale pentru toată lumea,
permiţând muncitorilor şi managerilor să câştige chiar şi bonusuri de
performanţă. Ministerul Muncii consideră că sistemul actual (care a fost
implementat la revoluţia comunistă din 1959), nu mai este ?convenabil?. Leafa
unui măturător de stradă se distanţa de cea a unui chirurg cu câţiva dolari pe
lună. Aşa că diferenţierea salarială ar trebui să îmbunătăţească producţia şi
serviciile. Analiştii economici cubanezi traduc această măsură într-un slogan
socialist: ?fiecăruia după munca depusă?. Egalitarismul, consideră guvernul,
afectează productivitatea.
Veniturile nu vor creşte semnificativ în urma
acestei decizii, ce se doreşte însă este motivarea cubanezilor. Mai multe
eforturi la locul de muncă înseamnă o economie mai sănătoasă, iar statul
controlează 90% din economie. Salariul mediu în Cuba este de 17 $. Raul Castro este
conştient că suma este mizerabilă, dar promite că lucrurile se vor schimba şi
sub acest aspect.
Muncitorii vor primi un bonus minim de 5 procente
dacă reuşesc să îşi îndeplinească obiectivele impuse, iar managerii ar putea
câştiga un bonus de 30% dacă echipele aflate în subordinea lor au o
productivitate crescută. ?Nu este bine să oferim unui muncitor mai puţin decât
merită, este de asemenea rău să-i dăm aceeaşi bani dacă nu-i merită?, arăta un
oficial cubanez.
În agricultură,
producţia nu va mai fi centralizată, iar fiecare va stabili ce şi cum doreşte să
producă. Va fi demarată o masivă
distribuire de pământuri, noul preşedinte intenţionând să le permită
micilor fermieri să preia de la stat terenuri necultivate. În plus, a fost
ridicată interdicţia conform căreia fermierii particulari nu aveau voie să îşi
cumpere echipamente agricole ? îngrăşăminte sau maşini speciale. Se doreşte astfel
stimularea producţiei de alimente. Cuba
ar economisi sute de milioane de dolari care sunt de obicei cheltuiţi pentru
importul de alimente. Numai anul trecut, s-au importat alimente în valoare de 2
miliarde $. Pe insulă există mai mult de 250.000 de ferme, dintre care 1100
sunt particulare. Deşi mai puţine, acestea din urmă cultivă o treime din
pământurile arabile cubaneze.
De când Cuba şi-a mărit reţeaua electrică,
autorităţile de la Havana au permis cubanezilor să comercializeze, pentru prima
dată, computere şi DVD playere, potrivit unui memorandum
guvernamental. În trecut, numai străinii şi companiile puteau deţine PC-uri, în
timp ce, până în 2007, DVD playerele erau confiscate la aeroport. Alte
utilităţi, precum aerul condiţionat şi toasterele nu vor fi disponibile până în
2009, respectiv 2010. Risipa de curent electric a constituit mereu prima cauză
invocată pentru lipsa acestor bunuri de larg consum. Din aprilie, cubanezii au
şi dreptul de a cumpăra şi utiliza telefoane
mobile, rezervate până acum străinilor şi oficialilor guvernamentali.
Alături de turişti, locuitorii Cubei se pot
bucura de acum şi de staţiunile
turistice de la Marea Caraibelor, unde doar străinii aveau acces. Pot chiar
să ia o cameră la orice hotel de lux
din ţară. Teoretic, pentru că, practic, le lipsesc fondurile necesare. Politica
de excludere a cubanezilor din circuitul turistic a devenit cunoscută sub
numele de ?apartheid tourism?. În aceeaşi notă optimistă, Raul Castro a promis
că populaţia va putea călători în străinătate. Asta aşteaptă cu sufletul la
gură cubanezii: permisiunea de emigrare sau călătorie în afara ţării, un drept
refuzat aproape exclusiv. Cei care vor să meargă în străinătate trebuie să
obţină în prealabil o autorizaţie de ieşire de pe teritoriul naţional, după demersuri
de durată şi costisitoare.
Însăşi fiica lui Raul Castro, Mariela Castro,
a declarat public că locuitorii insulei trebuie să aibă posibilitatea de a ieşi
fără restricţii din ţară. ?Oamenii
nu trebuie privaţi de dreptul lor de a pleca din ţară. Din punctul meu de
vedere, ar trebui oferită această permisiune tuturor celor care doresc?, a
declarat ea. ?Oamenii pot ieşi din ţară, dar cu multe dificultăţi.?
Aceeaşi Mariela Castro a obţinut o victorie
inedită: guvernul a autorizat operaţiile
de schimbare de sex şi a decis ca procedura chirugicală să fie gratuită
pentru cetăţenii cubanezi. Măsura a fost intens promovată de Mariela, în
calitate de şefă a Centrului Naţional Cubanez pentru Educaţie Sexuală. Conform Ministerului
Sănătăţii de la Havana, va fi creat un centru special pentru sănătatea
transsexualilor, unde vor avea loc intervenţiile chirurgicale. Medicii cubanezi
selectaţi pentru acest scop au studiat în Belgia, arată surse din minister.
A fost lansat recent chiar şi un canal tv cu conţinut străin, care emite
24 de ore din 24. Dacă tot îşi pot cumpăra televizoare, cubanezii au acum şi ce
să vadă la ele. De asemenea, în grila televiziunii de stat a fost permisă difuzarea
unor emisiuni şi filme americane de succes, precum ?Clanul Soprano?, după o jumătate de secol în care cubanezii au fost
învăţaţi că tot ce este american este nociv.
Raul Castro are veşti şi pentru condamnaţii la
moarte - el a anunţat că pedeapsa cu
moartea pronunţată în cazul mai multor condamnaţi va fi comutată. El nu a
precizat numărul beneficiarilor acestei măsuri. A arătat totuşi că sunt
studiate cazurile a două persoane originare din Salvador şi Guatemala, cu
posibile conexiuni cu atentatele atribuite anticastristului Luis Posada
Carriles, şi al unui cubanez condamnat pentru asasinat. A ţinut să precizeze că
revenirea asupra condamnărilor la moarte nu s-a făcut în urma presiunilor, ci
ca un act suveran, în acord cu conduita umanitară şi etică a ţării. Pedeapsa
capitală nu va dispărea însă din Codul Penal. Ultima execuţie a avut loc în
Cuba anului 2003, când trei bărbaţi au fost împuşcaţi pentru luarea de 50 de ostatici
într-o ambarcaţiune, deturnată spre Miami.
DISIDENŢII
NU SUNT IMPRESIONAŢI
?Raul Castro e aproape normal?, se miră presa
occidentală. Castro a conservat bine Cuba în sărăcia colectivizată, într-un
stat poliţienesc, e normal să vină Raul acum şi să fie ridicat în slăvi pentru
că turistul cubanez are dreptul să se cazeze la un hotel în propria ţară. Sigur
că valul de reforme fantastice îi lasă reci pe disidenţi. ?Circ fără pâine?, comentează Miriam Leiva, unul dintre aceştia.
Deşi acum există calculatoare, accesul la Internet este restricţionat ? există
doar câteva Internet café scumpe la Havana. Cât despre canalul tv cu programe
strâine, nu e cine ştie ce, spun cubanezii. Ei au deja de mult antene satelit
ilegale şi DVD-uri piratate, un post străin e ceva banal.
SUA NU
CREDE ÎN MINUNI
Reformele lui Castro au fost apreciate de
mulţi locuitori ai Americii Latine, dar sunt considerate de SUA ?doar o
schimbare cosmetică?. Democraţia în Cuba este încă departe, iar administraţia
americană nu intenţiona să revină asupra sancţiunilor economice impuse insulei.
Cel puţin atâta vreme cât ?la cârma acestei ţări se va afla un Castro?
(G.W.Bush)
UE PROFITĂ
DE MOMENT. BUSH FURIBUND
Nemulţumirea Statelor Unite s-a întărit după
ce miniştrii de externe ai Uniunii Europene au aprobat ridicarea definitivă a sancţiunilor care vizau regimul cubanez, ?pentru
a încuraja primii paşi ai lui Raul Castro pe calea tranziţiei dupa epoca Fidel?.
?Nu suntem de acord ca UE sau oricine altcineva să diminueze sancţiunile în
acest stadiu?, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat
american, denunţând o decizie care ar putea să lase ?un regim dictatorial? să
creadă că ?oprimarea poporului său este mai acceptabilă ca înainte?.
Europenii au precizat delicat că ?Sancţiunile
impuse Cubei vor fi ridicate, dar, în acelaşi timp, vom fi clari în ceea ce
priveşte lucrurile pe care le au de făcut cubanezii. Cu siguranţă e vorba
despre eliberarea prizonierilor,
trebuie să mai lucreze la respectarea
drepturilor omului, şi vom face o evaluare ca să vedem dacă există
progrese?. Nici un cuvânt clar şi răspicat despre regimul totalitar comunist
care încă umple închisorile cu prizonieri politici. Libertatea de exprimare nu
are un sens real în Cuba, iar disidenţii nu cred în reforma lui Raul. Ei anunţă
că vor lupta pentru drepturile lor, indiferent de poziţia Europei: ?Trebuie să
ne aşteptăm la lucruri oribile pentru opoziţie. Deja dinainte de ridicarea
sancţiunilor, guvernul era incredibil de agresiv în ceea ce ne priveşte şi faţă
de popor. Acum, că au fost ridicate, agresivitatea sa se va dezlănţui?, a
afirmat Martha Beatriz Roque, lider al opoziţiei radicale a regimului,
eliberată din detenţie în 2004.
Sancţiunile au fost impuse de Uniunea
Europeană în 2003, în urma unei represiuni organizate de Havana împotriva mai
multor disidenţi. Trebuie totuşi să înţelegem că politicienii UE nu puteau rata
o astfel de şansă de apropiere de guvernul cu viziune largă al lui Raul la momentul
prielnic. Bush atacă decizia, declarând că regimul comunist trebuie să
elibereze deţinuţii politici pentru a putea progresa. De asemenea, Statele
Unite menţin embargoul impus Cubei încă din 1962 şi nu sunt semne că ar
intenţiona să-l ridice.
VIVA LA
REVOLUCION! NU CU FIDEL, NICI CU CHE. VIVA RAUL!
Prima întrevedere diplomatică în calitate de
preşedinte a lui Raul Castro, a avut loc la Havana. Invitatul a fost un înalt oficial de la Vatican, secretarul
de stat al Cetăţii Sfinte, cardinalul Tarciscio Bertone. Cu această ocazie, Raul
a renunţat la uniforma militară şi şi-a întâmpinat
oaspetele în haine civile. Ce s-a discutat? Respectarea drepturilor omului,
situaţia deţinuţilor politici din Cuba, starea economică a ţării, libertatea presei. Şi această
întâlnire, surprinzătoare pentru analişti, face parte dintr-o strategie pe
termen lung de reintegrare într-un circuit mondial atât de necesar unui stat
ţintuit atâţia ani sub embargo. Pe lângă aliaţii tradiţionali ca Hugo Chavez
sau China, Raul Castro are nevoie şi de alţi prieteni influenţi.
Cele aproape cinci decenii sub Fidel Castro
puteau însemna prea mult pentru un popor ţinut sub cizmă. Încă din 2005, membri
ai Partidului Comunist începeau să comenteze situaţia deosebit de proastă a
economiei naţionale. Boala lui Castro i-a pus pe gânduri o dată în plus şi pe
cubanezii obişnuiţi, care s-au îngrijorat că situaţia incertă şi nerezolvarea
problemei conducerii va păstra ţara în derivă. În acest context, Raul, numărul
doi, devenea o soluţie minunată şi o rază de speranţă pentru reformă, măcar
economică.
Pe lângă relaţiile fructuoase dezvoltate cu
URSS între 1959 şi 1961, s-a remarcat prin flexibilitate şi prin faptul că este
un politician pro-reformă. În anii 1990-1995, de exemplu, a demarat reformele
fără precedent care au salvat o revoluţie aparent condamnată, prin introducerea
dolarului american, apariţia lucrătorilor autonomi, reforma bancară, a
agriculturii şi prin încurajarea turismului. Când URSS a căzut, urmările puteau
fi dezastruoase: un sistem politic sub asediu s-ar fi putut prăbuşi la prima
zvâcnire mai puternică a poporului în faţa evidenţei istorice. Astfel că
reformele iniţiate au fost menite să salveze revoluţia şi sistemul, şi au
reuşit parţial, pentru că în 1995 s-a produs creşterea economică. Trei ani mai
târziu, vizita Papei Ioan Paul al II-lea marca sfârşitul izolării, revoluţia
victorioasă şi un moment de unire în suflet şi simţire a poporului insular.
Astăzi, consumismul îşi face loc în cotidianul
cubanez, înlocuind posibila dorinţă pentru un alt sistem de conducere. Accesul
la bunuri, flexibilitatea în construcţia de locuinţe, salariile şi pensiile mai
mari trebuie să stopeze nemulţumirile. În cel mai rău caz, poporul s-ar putea
întoarce împotriva guvernului. Nu astăzi, nu mâine, dar sistemele comuniste au
decedat rând pe rând şi Cuba ar putea urma oricând tendinţa. Pentru Raul Castro, producţia de alimente este
acum o chestiune de securitate naţională. Raul Castro nu poate risca revoluţia.
Ella Moroiu, Antena3.ro
