Avem o țară frumoasă, bogată și locuită. De la înălțimea asta nu se vede cat e de exploatată, uzată, depopulată și tristă. Câte resurse naturale am pierdut, cate păduri au fost rase, cate uzine au ajuns la fier vechi, cate sate au dispărut, cât de mulți au plecat, cat de debusolați sunt cei rămași.
„Politica în ultimii 10-15 ani a omorât utopia. Utopia politicii în fiecare țară este următoarea: avem un vehicul cu care mergem spre paradis și pană la urma, politicienii și noi, muncind în fiecare zi vom reuși sa trăim mai bine și sa ajungem în paradis. Aceasta speranță ca politica va crea o țară mai buna a dispărut în România. Și acesta e lucrul cel mai grav, oamenii nu mai cred în viitor, își exporta copii, le e frica de viitor. Noi nu ne mai vedem în viitor ca o comunitate. Nu avem niciun proiect. Este o lipsă din care pierdem toți. Câștigă foarte mult companiile străine, marile corporații care vin sa ne construiască o rețea comerciala, o rețea de valori chiar, care nu e neapărat în avantajul nostru, pentru ca cel care construiește, construiește pentru el” spune Vasile Dâncu, sociolog.
De aici, de la firul ierbii, așa se vede România anului electoral 2019. O masa de oameni rătăcind haotic, pe drumuri pline de gropi, în căutarea paradisului pierdut. Politicienii, incapabili sa producă un proiect de țară, învrăjbiți în lupte mici, ocupați mai mult cu ura decât cu șantierele. Alegătorii, sătui pana la oboseala de promisiuni, năuciți de mesaje contractorii, așteptând un vot de la care au tot mai puține pretenții. Cu toții simt cat de multe, cat de dramatice sunt schimbările ultimilor 15 ani. Putini știu însa ca exista un lucru care nu s-a schimbat și probabil nu se va schimba niciodată: felul în care ne-am ales liderii.Deși ni s-a părut că am pus ștampila diferit defapt am pus o de fiecare dată la fel, adică exact cum au crezut că trebuie să se voteze niște oameni pe care nu îi cunoaștem. E o poveste de succes, care începe în mai 1990, la nici o jumătate de an de la Revoluție.
Euforici de la aerul tare al libertății, confuzia, încă măcinați de traumele comunismului și îngroziți de perspectiva întoarcerii lui, 17 milioane de romani experimentau primele alegeri libere, după 50 de ani de comunism. Păpușarul din umbra, oricare ar fi fost el, a profitat atunci de năuceala alegătorilor care dădeau impresia ca înțeleg totul, deși nu știau nimic. În fata electoratului s-au prezentat trei candidați din trei lumi diferite. Ion Iliescu, unul "de-al nostru, din popor". Se prezenta ca un disident al comunismului și intra în cursa ca favorit. Alături de el, Radu Câmpeanu, fostul lider al tinerilor liberali înainte de al doilea război mondial, și "domnul cu papion", țărănistul Ion Rațiu. Aceștia din urmă veneau din exil. Și aveau un mare păcat, care ne-a fost indicat cu insistenta: nu mâncaseră, ca noi, restul, salam cu soia. Când electoratul anului 1990 le-a înțeles "crima", discursul electoral a încetat sa conteze.Și uite-asa, românul a votat masiv, cu 85 %, un procent neegalat pana astăzi, exact cum nu trebuia: fără rațiune, doar cu emoții puternice. Un obicei care s-a perpetuat peste ani și de care s-au folosit, fericiți ca li se face sarcina ușoară, toți cei care și-au propus sa manipuleze votul. Analiștii spun ca, administrat în campanie electorala, un cocktail de emoții mai ales negative, ura plus frica de exemplu, e imbatabil: creierul se blochează, omul nu mai gândește, devine vulnerabil și acționează odată cu turma.
„Cele mai puternice campanii de manipulare merg pe calea emoțională, mergând pe simple exemple. eu nu cumpăr salteaua aia ca are nu știu ce. Pe salteaua aia doarme Nadia Comănaci, sau doarme Beyonce, păi normal ca de aia vreau sa am și eu. Nu stau eu acum sa ma uit, cum e poliuretanul ala sau ce caracteristici are. Exact asa și cu asta, votez cu omul ala ca el e un om bun și celalalt e un nenorocit, un ticălos. frica trebuie utilizata de către păpușari la maximum. Și în campania electorala, domnule nu vota cu nenorociții aia, ca o sa îți taie salariul, o sa închidă spitalele, o sa muriți de foame, va taie pensiile” explică Bogdan Ficeac, sociolog.
În manualele de specialitate asta se cheamă demonizarea adversarului. În cazul nostru, Ion Rațiu. Prezentat ca un outsider, venit aici doar ca sa ne vândă țara, caci el nu are cum sa o iubească, pentru ca el n-a trăit și n-a suferit ca noi, de frig și foame. Așadar, Ion Rațiu egal monstru. Iar portretul demonului e perfect conturat și suficient de popularizat, atacul vine apoi natural, de la sine.
„Omul are o inhibiție înăscută, aceea de a nu ucide. Și atunci, pentru a anula această inhibiție înnăscută inamicul e dezumanizat, el nu mai este om, este un rechin nenorocit, o ploșniță, un parazit, un vampir, altceva. E altceva decât un om ca și mine. El nu are nume, el nu are nimic, oricum nu face parte din categoria noastră. și atunci, nefiind om, nu ai niciun fel de restricții” spune Bogdan Ficeac. Păpușarii din spatele campaniilor electorale folosesc foarte des această metoda: demon versus înger. Uitându-vă în urma, o veți recunoaște cu ușurință, deși atunci poate ați fost convinși de sinceritatea și de bunele intenții ale candidaților.
Și cu asta s-a încheiat prima epocă Ion Iliescu. Nu-i asa ca parcă acum înțelegeți mai bine ce ați trăit? În 1996, când ați pus stampila pe Emil Constantinescu ați crezut cu toată convingerea ca ați decis singuri și că omul acela e viitorul. De fapt, se pare, el, ca atâția alții, a fost gândit în laboratoare secrete, după un model deja patentat. Adică, după câțiva ani în care liderul se uzează, e gândit un nou lider după un șablon diametral opus: el va întruchipa salvatorul. Și după Ion Iliescu, și după Traian Băsescu, au fost aruncați în scena doi bărbați înalți, grizonanți, intelectuali, cu limbaj elevat. Prin contrapondere, Emil Constantinescu și Klaus Iohannis ni s-au părut serioși și demni de toată încrederea.
„Ne punem baza în el ca ne va salva. Dacă ne uitam ce liste de dorințe au electorii pentru președinte te-ai și speria. El trebuie să mărească pensiile, să modernizeze România, sâ mărească salariile, să rezolve problemele din învățământ, ori președintele nu are niciuna din aceste atribuții în republica noastră,” explică Dâncu. Însă alegătorul, fascinat de vorbele frumoase, nu mai pune la îndoială promisiunile. Iar mai târziu, când își dă seama că iar a fost trădat în așteptări, votantul trece brusc la alte sentimente și se aruncă, fără discernământ, în brațele unui alt seducător gândit în laborator. De exemplu, Simpaticul.
„Un personaj mai degrabă populist, asemănător cu noi, care poate sa ne spună, cum a făcut, la un moment dat, un președinte,ca poți sa realizeze lucruri și dacă nu te duci la scoală, ca poți sa fumezi, ca nu e nevoie sa înveți foarte multe lucruri, ca viata te învață alte lucruri, cel care se poate amesteca cu mulțimea, care poate sa facă baie de mulțime veritabila” explică Dâncu.
Astfel, în ultimii 30 de ani, prin votul romanilor, pe fotoliul de la Cotroceni s-au perindat, prin rotație, vreo trei salvatori și un simpatic. „Traian Băsescu, indiferent ce părere avem despre el, în ceea ce privește magnetizarea, manipularea maselor era un talent nativ” spune Bogdan Ficeac. Și, bazându-se pe acest talent, Băsescu le-a dat românilor exact ce își doreau, fără sa știe că asta își doresc: emoție în stare pura. În manuale, o astfel de metoda se numește glonțul de aur. Tocmai pentru că emoția puternică nu dă niciodată greș. Cei care au condus campanii electorale știu foarte bine asta.
„Noi vrem să fim cuceriți și când vreau sa fiu cucerit vreau sa-mi fie cucerita și inima și mintea. Nu pot să votez dacă mi-e cucerita doar mintea, fără să-mi cucerești sufletul. Vreau să fiu emoționat. De aceea acest glonț de aur e gândit destul de mult pe latura emoțională, a autenticului, a sincerității. Asta e un ingredient extraordinar de necesar ca să poți sa câștigi alegerile.” explică Adriana Săftoiu, fost consilier de imagine.
Traian Băsescu a intrat în cursa electorala plângând și a ieșit răzând. A câștigat alegerile prezidențiale din 2004, în fata lui Adrian Năstase, la o diferență de 245 de mii de voturi, în urma unei campanii în care, spune astăzi fostul său consilier de imagine, a mizat pe faptul că da impresia unui tip de gașcă, alături de care ai vrea sa bei o bere. Și a avut dreptate: nimic din platforma lui electorala n-a rămas în urma lui. Vă mai amintiți ceva din ce a promis? În schimb, a părut ca unul "de-al nostru", din popor, care rade, dansează, fumează, mai scapă și o înjurătură, coboară în mulțime și chiar dacă nu e perfect, e ușor de iertat pentru că pare sincer. Și totuși n-a fost chiar asa.
„Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns pană la urmă să aleagă intre doi foști comuniști, intre Adrian Năstase și Băsescu” spunea Băsescu în campanie. Acesta a fost momentul crucial al campaniei electorale din 2004. Cel care a făcut diferența și l-a dus pe Băsescu direct la Cotroceni. O scenă memorabilă, care cu siguranță i-a impresionat pe multi prin spontaneitate. Ea fost doar o piesă cu scenariști, regizori și un actor foarte talentat.
”Nu a fost un moment spontan, să nu ne păcălim. Acela a fost un moment discutat, Traian Băsescu a vorbit despre acel blestem în biroul din Modrogan și mărturisesc că am rămas un pic blocată asa. A ținut clar de Traian Băsescu, a ținut clar de modul în care el a simțit dezbaterea și a simțit că poate să spună lucrul acesta” își amintește Adriana.
Adriana Săftoiu își aduce aminte că nici n-a putut privi momentul în direct, pe platoul de filmare, de teama ca Traian Băsescu nu îl va juca bine iar lumea își va da seama ca e ceva aranjat. „Când l-am auzit că se adresează atât de familiar, am zis aoleu… Am întors spatele studioului, am ieșit și am zis asta e. Și primul care mi-a dat telefon când s-a terminat scena a fost fratele meu care nu era votant Traian Băsescu, îmi spusese că el își va anula votul și m-a sunat și a zis, bine, ma, il votez. Și atunci am zis: a ieșit își amintește Adriana.
În istoria campaniilor electorale din România, un astfel de moment e cunoscut sub numele de "scena oglinzii". Adică doi candidați care au aceeași cutie de tinichea legată de coada se afla facă în fața și par înscriși într-o bătălie egală, pană când unul dintre ei decide să-și folosească păcatul ca pe un atu. Cel care o face primul câștigă. În cazul nostru, brusc Adrian Năstase a părut mai fost comunist decât Traian Băsescu.
Echipele de campanie lucrează zile și nopți la astfel de strategii, că sa ne facă pe noi să votam cum vor ele. Dar noi nu vom ști niciodată asta, pentru că, în mod evident, nu ni se spune. Dimpotrivă, planul e secret și se tine într-un sertar securizat pana când campania electorală e aproape de actul final. Și abia atunci, ca din senin, ni se pare nouă, ba vine un dosar cu dezvăluiri, ba o fotografie compromițătoare, ba un personaj misterios care distruge aura de Făt-Frumos a favoritului în sondaje. De ce la final, va întrebați poate? Simplu: pentru că noi, alegătorii, să nu mai avem timp să gândim, ci să fim duși la urne de emoție.
Totul este deci strategie, joc de culise, aranjament. Spuneți-i cum vreți, dar să știți că așa s-au desfășurat toate campaniile electorale. Și de la noi, și de la alții. Doar naivii incurabili mai pot crede că și-au dat votul nemanipulați, pe baza rațiunii și a propriei dorințe. Cu cat mai mult noroi, cu atât mai bine. În 2004 se convingea de asta și Lia Roberts. Venea de pe meleaguri americane cu gândul sa ocupe fotoliul de la Cotroceni. Avea ambiții mari și o cariera politica republicana. Drumul ei în România s-ar fi terminat, poate, foarte prost pentru ea, dacă înainte sa depună listele cu semnături la Biroul Electoral Central n-ar fi remercat un detaliu important. „Erau toate scrise de aceeași mana cu aceeași semnătură. Pur și simplu am închis ochii, am pus degetul pe una și am întrebat, eu personal am făcut asta, am întrebat la telefon, ați semnat? Nu, nu am semnat. Nu m-a solicitat nimeni. Intenția era ca atunci când eu ma duc la comisia electorala cu aceste semnături, probabil să sune cineva prin spate, și să spună, Lia Roberts, care nu are nicio implicare în nimic, uite de fapt ce escroaca este, vine cu semnături false. Cu alte cuvinte să mă aducă la același numitor cu ei, asta a fost intenția. Am zis, dacă aici se ajunge, care e următorul pas, ce or să facă următorul lucru”, își amintește Lia Roberts.
Lia Roberts s-a retras atunci din cursa electorală. Mai mult succes cu strategia "stai la pânda și lovește în ultimul moment" a avut Traian Băsescu în 2009. La Alegerile prezidențiale 2009 , turul 2, în confruntarea finală, Mircea Geoană și Traian Băsescu intrau cu șanse aparent egale. Ce a făcut atunci Traian Băsescu, într-o cursa care decurgea umăr la umăr, a fost să combine două manipulări: una, ca prezenta lui Geoana la Vântu era reproșabila și a doua că Geoana era de același calibru cu Vântu, pe care Băsescu reușise sa-l transforme în demon în anii primului sau mandat de președinte. Astăzi, privind în urma, ne mai amintim doar fâstâceala lui Mircea Geoana, fără să ne dam seama că, acea întâlnire cu Vântu n-a produs apoi consecințe reproșabile sau ilegale.
„A fost un moment extraordinar. Eu m-am tot gândit la chestiunea asta, nu ce-a fost în mintea lui Geoana, că aici as putea sa fiu de acord cu Iliescu, care l-a calificat într-un anume fel. Eu m-am gândit, domnule, ce-o fi fost în mintea lui Vântu să accepte o astfel de întrevedere, când știa foarte clar că ziariștii, la campaniile electorale, se duc la partide, la porțile marilor oameni de afaceri, și aici erau 3. Ca i-a spus Băsescu tot timpul, țintele lui Vântu, Voiculescu, Patriciu. S-a lucrat foarte bine, în sensul că Geoană s-o fi dus acolo de bună voie sau că a fost dus de către cineva acolo. I-a reușit asta lui Băsescu acolo e o chestiune emoționala, aia sunt dușmanii tarii, tu te aliezi cu dușmanii țării, atunci și tu ești dușmanul tari și țara să mă voteze pe mine” explică Bogdan Ficeac.
„Este dosarul candidatului, a contracandidatului în care pregătim acel fapt compromițător fundamental. pozele cu femei, dosarul de la securitate, actul de corupție fundamental. Toate acestea se păstrează pentru finalul campaniei, atunci când este un vârf de atenție. A funcționat în cazul Mircea Geoana când a pierdut alegerile. Când a trecut de primul tur și voturile lui Crin Antonescu i s-au adăugat, avea 12 procente în fata. La final, a terminat înfrânt deși era imposibil de crezut că în doua săptămâni se pot pierde alegerile” spune Dâncu. A fost singurul moment din istoria acestei țări când romanii s-au culcat cu un președinte și s-au trezit cu altul. Asta cu toate că Băsescu avusese și el parte în campanie de o surpriză mult mai gravă decât cea imputată lui Mircea Geoană. Una ținută la dospit ani de zile. Și pusă pe masă, într-o seara, la televizor.
În fața micului ecran din propria sufragerie era, în acea seara și Dumitru Alexe, fost operator al lui Emil Constantinescu și omul care a stat în spatele camerei de filmat la multe campanii electorale. Brusc și-a dat seama că acestea erau imaginile lui, filmate cu 5 ani în urma, la un miting electoral în Ploiești. Își aducea aminte perfect și scena, și pustiul care apărea în imagine.
„Pustiul dimineața cât am pus noi scena, microfoane, cabluri, se juca pe lângă noi și băieții l-au întrebat: ce frumușel ești, de unde ești? Pai uite, stau aici. Frați, surori ai? Nu. Mama ta? Mama mea e în Italia. Și atunci, haide să te filmam și să te dam la televizor, să te vadă mama ta. Așa a ajuns asta să aibă un steguleț portocaliu în mâna și să fluture pe lângă scena acolo, sa îl vadă Mona Musca, să îl ia de mană și să îl suie pe scena, să ii dea microfonul să vorbească. l-a întrebat: Tu cu cine votezi dacă ai avea dreptul să votezi? Și ăla micu a zis, cu Iliescu” își amintește Alexe
Scena s-a terminat repede, unii au huiduit, alții s-au amuzat. Dar, la scurt timp, își aduce aminte Ticu Alexe, o femeie din mulțime l-a rugat să o ajute să ajungă la Traian Băsescu. „Haide să te duc ca să te vadă țara și spune ce ai de spus. Eu m-am dus cu camera mai către femeie ca să prindă ce spune ea și Traian Băsescu care prelua scrisoarea” spune Alexe. Nici nu s-a terminat bine momentul că cineva din staff-ul lui Traian Băsescu a convocat de urgență toți operatorii la o ședință.
„Domnule s-a întâmplat un incident aici: e pe vreo camera la careva? Și i-a luat la rând pe fiecare. Ai filmat cutare lucru? Ai filmat cutare lucru? Eu am filmat altceva. Era vorba de o doamna care venea cu o scrisoare și cu o reclamație contra la primărie, aia am filmat.” își amintește Ticu. Atunci a văzut și Ticu Alexe că în planul doi, în spatele femeii pe care el o filmase, într-adevăr, se întâmplase ceva. Era fix copilul care fusese pe scena mai devreme. „Probabil ca subliminal și-a adus aminte de el când l-a văzut, că asta e ala care a zis ca votează cu Iliescu. Și atunci i-a dat un dos de palma.” povestește operatorul.
Deși, în teorie și într-o țară normala, candidatul în cauza și-ar fi încheiat de-a pururi cariera politica, ieșind pe ușa din dos, în România, povestea l-a propulsat pe Traian Băsescu. De ce? Din același motiv: emoția negativa.
Simplul fapt că dezvăluirile au fost făcute la televiziunea lui Vântu a contat mai mult decât palma data unui copil. „Erau niște personaje mai puțin agreate decât Traian Băsescu, mult mai vinovate de manipulare decât Traian Băsescu, momentul în care nu știi să te oprești cu atacul adversarului, îl faci victima.” este de părere Adriana Săftoiu.
În toată cariera sa de președinte Traian Băsescu a știut să se folosească de astfel de situații ca un maestru. Pe principiul, ce-i dărâma pe alții, ma întărește pe mine. De fiecare data a apelat la arma sa secreta - emoția profunda. „În momentul în care vine DNA-ul intra în familia ta, îți ia fratele, pe un om politic l-ar demola. Pe când aici, a ieșit Traian Băsescu cu aceiași ochi înlăcrimați, voce tremurândă - "intre statul de drept și fratele meu, aleg statul de drept ". Domnule , ce să mai spui? Un adevărat om de stat, nu? Chestiunea nu mai este , hai să ne uităm și în planul secund, sa citim printre rânduri, să vedem dacă într-adevăr asa e, dacă a fost o alegere sau el chiar nu avea ce face” este de părere Bogdan Ficeac.
Online-ul, aceasta invenție care poate schimba vieți și președinți. De parca manipulările din umbra nu erau suficiente, a mai venit peste noi și această unealta care nu numai că poate răspândi minciuna sau jumătatea de adevăr cu viteza luminii, la milioane de oameni, dar mai e și capabila să ofere protecție absoluta păpușarului. Manipularea în online n-a făcut deci decât să ducă un pas mai departe manipularea, sa-i spunem, clasica. Adică păpușarul de serviciu a luat tehnicile deja cunoscute și verificate și le-a îmbinat meșteșugit cu avantajele tehnologiei de ultima generație. Efectul de tsunami al acestei creații monstruoase a fost deja verificat pe tot pământul. Inclusiv în România. Iată de exemplu ce s-a petrecut la noi în anul 2014.
„Klaus Iohannis, a avut un colectiv de trei tineri și în total cred că erau 5,6 care au făcut o campanie online, i-au adunat milioane de like-uri , deci au lucrat extraordinar de bine, profesioniști desăvârșiți. Deci ei au utilizat mecanismele oferite de Facebook, să creeze niște comunități virtuale. Deci se dau niște, un fel de teste, care nu au nicio legătură cu alegerile, au cu fotbalul, cu moda, cu ce vrei. Și în funcție de cum răspund cei care sunt în mediul online softurile crează comunități care sunt preocupate de anumite subiecte și chiar softurile le trimit mesaje adaptate” explică Bogdan Ficeac
Mai precis, se întâmpla așa: să zicem că sunteți pasionați de moda. Site-ul de socializare primește informații că obișnuiți să dați like-uri la tot ce e legat de fashion. Și dintr-o dată, remarcați că nu trece zi în care să nu primiți măcar un link cu noutăți în materie de rochii sau pantofi. Programul vă oferă deci singur ce știe că vă place. Prin urmare, softul a înțeles cine sunteți și în ce tipar intrați, e capabil să se readapteze pe măsură ce vi se schimba gusturile și, în paralel, v-a introdus într-o comunitate virtuala uriașă, din care habar nu aveți că faceți parte, dar care are în comun cu dumneavoastră o anumita pasiune. Și din acel moment ați devenit manipulabil, deși puteți jura că nu. După care, sistemul trece la pasul numărul doi. Avem, să spunem, doua grupuri, al dumneavoastră, al pasionaților de moda, și un altul, al pasionaților de fotbal. La un moment dat, ambele comunități încep să primească informații alarmante: grupul de modă, că dispare un anumit brand de pe piață, iar cel de fotbal, că echipa favorita e în pericol de eliminare. Ce simt cu toți, indiferent de grup? O emoție puternica. Si, mai important, nimeni nu verifica dacă informațiile sunt reale. Toți simt ura față de acel "dăunător" care iți distruge ceea ce va e drag. Și în final vi se servește pe tavă soluția: ca să ai din nou brandul sau echipa preferate, or să vă spună mesajele, trebuie să dispară vinovații.
În primăvara lui 2016, deși sondajele arătau că britanicii vor vota la referendum împotriva ieșirii tarii lor din Uniunea Europeana, o mână de oameni înghesuiți într-un fel de cămară au reușit sa schimbe radical soarta. Pentru asta au avut nevoie doar de o campanie agresiva în online și de 3 milioane de nehotărâți. Pe care, specialiștii în IT i-au identificat rapid prin metoda explicată mai devreme: le-au găsit punctele comune, i-au băgat în comunități online și au început să le transmită, ca o picătură chinezeasca, tot felul de informații care i-au scos din casă în ziua votului. Unde au pus ștampila pe Brexit.
„Nehotărâții sunt câmpul de bătălie și acolo se înregistrează și votul negativ și răul cel mic, răul cel mare, si asa mai departe, iar partidele acționează pentru a păstra lumea în aceasta poveste simplistă cu băieți buni și băieți rai în a oferi cat mai puține ocazii de a raționa. pentru ca omul, fiziologic, dacă nu raționează, i se atrofiază părți din creier și e mult mai ușor de manipulat”, explică Bogdan Ficeac.
Una din informațiile pe care s-a bătut moneda în campania pro-Brexit a fost o poveste despre o taxă enorma pe care Marea Britanie ar plătit-o pe ascuns în fiecare săptămână: de ce s-o plătim? Nu mai bine luam medicamente din acei bani? Deși falsă, informația s-a rostogolit, a stârnit revoltă și restul va rămâne în cărțile de istorie. În spatele acestei uriașe campanii a fost și firma de consultanță Cambridge Analytica, la care, pana în 2018, a lucrat și Cristopher Wyilie. El ne-a explicat recent cum a funcționat manipularea: după ce un anumit grup țintă a fost constituit în online, el trebuie adus în viata reala. Iar asta se face prin inventarea unui eveniment oarecare, pe o tema fără legătură cu scopul manipulării, dar suficient de atractiva pentru a-i face pe membrii comunității să se întâlnească.
„Le arați reclame, ii aduci în grupuri sau pagini și de-acolo începi să dezvolți o relație cu acei oameni, începi să le arăți lucruri care nu sunt neapărat adevărate, și par credibile, dar nu e nimic real. Iar când oamenii din grup ajung la un anumit număr, sunt invitați la un eveniment local. Acolo, ei vor întâlni oameni care gândesc ca ei, care au idei și opinii pe care nu le vad la știri. Deci, e clar, înseamnă că jurnaliștii mint. Dacă toți acești oamenii care arată ca mine vorbesc despre lucruri care nu apar la știri, înseamnă ca alea sunt fake-news, iar ce-mi spun ăștia aici e real. Și ce a început ca o fantezie online și într-un timp atemporal, devine realitate pentru acești oameni care încep să se organizeze singuri”, explică Cristopher Wylie
Astăzi, Cristopher Wylie nu mai lucrează la Cambridge Analitica și poate de aceea are curajul să admită că astfel de campanii sunt imorale, tocmai pentru că se joaca periculos cu mințile noastre. „Multe dintre lucrurile pe care Cambrdige Analytica le-a făcut au fost atât de revoltătoare pentru ca le-am folosit împotriva propriilor noastre populații. Oameni obișnuiți. Ce trebuie să reținem e că, de fapt, aceste tactici au fost destinate la început identificării acelor oameni care fac rău societății. Dacă te uiți la un grup terorist din Africa de Nord opțiunile tale sunt fie să te duci la ei fizic și să-i împuști, fie să-i manipulezi, să-i păcălești și în cele din urma să-i arestezi. Asta era scopul. dar, dacă vrei sa înșeli, să păcălești și să manipulezi un votant, îl privezi de dreptul de a acționa și de a alege”, spune Cristopher.
Exact așa ni se întâmplă nouă, de 30 de ani: prin metode diferite dar din ce în ce mai sofisticate, suntem în permanență privați de dreptul de a alege cu mintea limpede. Mai clar, oricât de șocant ar suna, niciunul dintre noi n-a votat vreodată în deplină cunoștința de cauza. Sociologul Vasile Dâncu o recunoaște deschis: „Alegerile nu au fost niciodată suta la suta libere asa cum am crede noi pentru că opțiunea electorala este o decizie colectiva și oamenii devin vulnerabili în acest moment. Dar faptul că suntem liberi în alegerile noastre este o frumoasa iluzie cotidiana nu suntem totalmente liberi.”
Pur și simplu, respingem atât de tare ideea că noi am putea fi manipulați, încât suntem prada sigură a acestui "terorism electoral", cum îl numesc specialiștii. Și suntem în stare să trecem cu vederea orice la candidatul nostru, doar ca sa nu recunoaștem că am greșit.
„Pot să înțeleg că ne place un candidat atât de mult, încât ii trecem cu vederea lucruri pe care le-am ierta mai greu partenerului nostru, copiilor noștri, cu ei am fi mult mai duri pe aceleași greșeli”, ne spune Adriana Saftoiu Ceea ce trăim astăzi e un nou tip de război, în care miza suntem noi, iar arma - informația.
De fapt, cei care râd astăzi de metehnele de pe vremuri, cu votul cumpărat prin metoda punga de zahăr și sticla de ulei, ar trebui să înțeleagă că și ei pățesc acum exact același lucru, doar că ""mita"" e mai subtilă. Cu cât păpușarii moderni, ascunși în mari companii private, reușesc să adune mai multe date despre noi, cu atât devenim o marfa mai ieftina și o masă de manevra mai docilă.
În aceste clădiri fără ieșiri de siguranța sunt, în mare parte, tinerii, votanții nehotărâți, care de obicei nu merg la urne și pe care, până în 2014, nici nu s-a străduit cineva să-i convingă. Ei sunt foarte multi, peste jumătate din electoratul României și, printr-o manevră bine gândita, acum 5 ani au reușit să schimbe uluitor soarta votului în doar doua săptămâni. La scrutinul prezidențial din 2014, Victor Ponta a făcut o greșeală care l-a costat mult: n-a fost atent la modul în care se schimba lumea. A crezut că scorul final va fi dat de același alegător clasic și probabil, că manipularea încă mai funcționează pe vechea rețetă. S-a înșelat. După un prim tur în care l-a surclasat pe Klaus Iohannis cu 10 procente, Ponta a pierdut președinția spectaculos în fața contracandidatului sau, care adunase, halucinant și nemaiauzit, în doar doua săptămâni, 24 de procente. Cum s-a putut intampla asa ceva?
„A fost un moment deosebit mobilizarea din turul 2 din 2014 cu aducerea la vot a 2,1 milioane de oameni, electorat nou. Printr-o interesantă comunicare dintre diaspora și cei care erau acasă. Peste 30 la sută din cei care au mers la vot doar în turul doi au fost îndemnați sau convinși de partenerii și de membrii familiei din afara României” își amintește Dâncu. Adică, de la o emoție negativă puternica, indusă în mediul virtual, s-a ajuns la un rezultat spectaculos în lumea reală. Acea emoție a fost creată prin faimoasa poveste, că diaspora nu e lăsata sa voteze. Revoltați, romanii din străinătate și-au sunat familiile și le-au obligat, unii prin șantaj emoțional, să voteze cu cel care nu era considerat "omul sistemului".
Anul acesta, bătălia se va duce mai mult ca oricând în online, spun analiștii. Și par să aibă dreptate, pregătirile sunt deja în toi.
„Campania se desfășoară online pentru ca e mediul în care tinerii sunt cei mai activi și vrem să coagulam toată aceasta energie pe care o observam în mediile sociale, toată furia, toată nemulțumirea, toată emoția. Să le coagulam într-o acțiune concreta: să mergem la vot astfel încât cei care vor lua decizii în locul tău în următorii 5 ani să fie cei pe care i-ai ales”, spune Alina Burlacu.
O dată pe săptămână, în București, 8 tineri se întâlnesc în cafenele și spații creative pentru a gândi mesaje electorale-cheie și a găsi pe rețelele de socializare publicul-țintă pentru ele. Grupul e parte dintr-o mișcare desfășurata în 34 de orașe europene și finanțată de Forumului Economic Mondial, care vrea să convingă tinerii să vină la vot la alegerile europarlamentare din luna mai. Campania de mobilizare are un nume îndrăzneț: Puneți mâna și votați, la naiba! Având însă în spate experiența din ultimii ani, când tinerii, deși aparent entuziaști, au uitat de datoria civica exact în ziua votului, anul acesta organizatorii campaniei spun că au metode de a-i aduce la urne:
„Exista în ziua votului și acțiuni de mobilizare la vot, în ziua votului sau precedentă, pentru ca s-a observat că tinerii se hotărăsc sa meargă la vot chiar în ziua votului sau nu cu multe zile înainte” ,ne spune Alina Burlacu.
Indiferența tinerilor în a-și exercita dreptul vot vorbește însă de o problemă mult mai profundă: că în România nu există cultură politică și implicit minime cunoștințe despre cum funcționează, de fapt, o democrație și o țară. Luați de valul libertății, am uitat să ne ocupăm și de viitoarea generație. Am lăsat-o prada manipulării și tentației de a nega regulile, însa fără entuziasmul de a pune ceva în loc. Una dintre cele mai periculoase dar și mai de succes, campanii înșelătoare duse în ultimii ani a fost cea legata de demonizarea parlamentului României.
„Astăzi în partidele politice au încredere 10% dintre oameni. În politicieni în general au vreo 20% încredere dintre oameni, în soluția parlamentarista care este baza democrației au încredere puțin peste 20% dintre oameni. Acesta este de fapt un eșec al politicii. Nu se întâmpla doar la noi asta. Dar la noi se întâmpla la niște cote care nu se întâmpla în alte locuri.” spune Dâncu. Eșecul politicii ar putea deveni, deci, eșecul națiunii pentru că, dacă noul val de alegători nu e suficient de informat, vom fi condamnați să repetăm ca un blestem, la nesfârșit, greșelile trecutului. Prin urmare, tehnicile de manipulare valabile până astăzi vor fi valabile și mâine, spun analiștii. Se va vota tot din spaima de omul negru, tot cu sângele fierbând din cauza emoției induse parșiv, tot alegând nu candidatul perfect, ci candidatul la care ni se pare răul cel mai mic. Povestea va rămâne la fel. Un singur lucru se va schimba: forma în care ne va fi prezentată.
„În toamnă vor fi alegeri spectaculoase după părerea mea, o sa avem ce studia și dumneavoastră ce mediatiza. Cred că următoarele campanii de anul acesta și din viitor se vor globaliza tot mai mult, în sensul că va conta din ce în ce mai mult mesajul care vine din afara. Revenim cumva la emoția generată de înalta poarta, vedem că încep să se ducă la Bruxelles, se duc și la Washington, fiecare caută sprijin, aduce mesaje de susținere din media internaționala. Chiar dacă există riscul să distrugem imaginea României, chiar dacă exista riscul ca să pierdem programe importante și solidarități importante cu anumite țari, bătălia vedem că se duce pe alte terenuri”, este de părere Vasile Dâncu.
Adică pe terenuri pe care nu avem niciun control și nicio putere. Ceea ce e complet anormal, căci acele zone de unde ni se dictează nouă n-ar accepta niciodată să li se dicteze lor. Și atunci ce putem noi face pentru a diminua cat mai mult riscul de a pune în urnă un vot ștampilat de mâna altora? În primul rând, să nu mai lăsăm emoțiile să decidă în locul nostru. În al doilea, să nu mai înghițim neatenți ce ni se oferă în campaniile electorale. Și în al treilea rând, să ne luam informația din mai multe surse, caci adevărul e rareori într-o singură parte. Doar așa vom reuși să tăiem legăturile cu care ne joaca păpușarii. Și cine știe, peste ani, uitându-ne în urmă, vom putea spune că 2019 a fost primul an în care cetățenii României și-au ales conducătorii de bunăvoie și nesiliți de nimeni.
