Antena 3 CNN Actualitate Cultură Iorgulescu: retrocedarea Castelului Bran a fost legală

Iorgulescu: retrocedarea Castelului Bran a fost legală

Iorgulescu: retrocedarea Castelului Bran a fost legală
14 Iun 2007   •   11:35

Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a precizat joi într-o conferinţă de presă, că retrocedarea Castelului Bran a fost legală. Iorgulescu a făcut aceste aprecieri după ce Subcomisia de anchetă de la Camera Deputaţilor a stabilit că actul de restituire către Casa Regală este lovit de nulitate absolută. Deputatul Dumitru Puchianu, preşedintele subcomisiei de anchetă parlamentară în acest caz, a declarat marţi că retrocedarea Castelului către familia Habsburg s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale şi constituţionale.

Puchianu a arătat că, în momentul în care s-au stabilit moştenitorii Castelului, nu s-au respectat procedurile. Astfel, în prima cerere de retrocedare, formulată către Prefectura Braşov, au existat cinci moştenitori, iar ulterior restituirea s-a făcut doar către trei dintre aceşti moştenitori.

Antena3.ro

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close