Antena 3 CNN Actualitate Cultură Muzeul Luvru împlineşte 215 ani de existenţă

Muzeul Luvru împlineşte 215 ani de existenţă

Muzeul Luvru împlineşte 215 ani de existenţă
08 Noi 2008   •   11:43

Sâmbătă se împlinesc 215 ani de când a fost deschis publicului Muzeul Luvru, unul dintre cele mai mari muzee din lume. Clădirea gigantică, situată in apropiere de Sena, are o suprafata de 20.000 de metri patrati şi găzduieşte peste 35.000 de lucrări. Printre cele mai faimoase capodopere expuse se numără şi Mona Lisa de Leonardo da Vinci.
Luvru a fost construit de regele Philippe-Auguste la sfârşitul secolului al XII-lea ca fortăreaţă la marginea oraşului, pentru a proteja Parisul de invadatori. În perioada lui Ludovic al XIV-lea, Luvru a fost transformat în reşedinţă, şi a rămas astfel timp de mai multe secole. Apoi a fost transformat treptat într-un muzeu pentru colecţiile de artă ale regilor Franţei. Luvru a devenit muzeu pentru colecţiile de artă la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Muzeul a suferit de-a lungul timpului multiple modificări, şi a fost extins cu diverse aripi si anexe. Regele Henric al IV-lea a construit Grande Galerie, care are o lungime de aproape jumătate de kilometru. Ludovic al XIII-lea a terminat Aripa Denon, iar Napoleon al III-lea a adăugat o nouă anexă. Pentru a putea vizita fiecare lucrare expusă în muzeu, unui vizitator i-ar trebui săptămâni sau chiar luni.
Muzeul este împărţit în opt secţiuni. Cel mai vizitat exponat este faimosul tablou Mona Lisa. Alte lucrări foarte des admirate de turişti sunt statuia Venus din Milo sau Fecioara şi Pruncul. Cu o arhitectură variată şi cu una dintre cele mai ample şi valoroase colecţii de artă din lume, muzeul Luvru reprezintă una dintre destinaţiile perfecte pentru o vacanţă de neuitat.
Antena 3

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close