Antena 3 CNN Actualitate Cultură O stradă din Capitală se închide pentru... cultură

O stradă din Capitală se închide pentru... cultură

O stradă din Capitală se închide pentru... cultură
01 Iun 2007   •   09:28

Proiectul Street Delivery revine după un an în Capitală. Ordinul Arhitecţilor din România a închis strada pentru maşini şi a deschis-o pentru artă. Evenimentul ?Street Delivery 2007 - Străzile sunt ale noastre? va dura până duminică şi va cuprinde o serie de concerte, proiecţii şi workshop-uri. Cea de-a doua ediţie a Street Delivery are în vedere valorificarea urbanistică şi comunitară a străzii Pictor Arthur Verona din Capitală. Sub sloganul ?Închidem strada pentru maşini şi o deschidem pentru oameni?, Street Delivery va aduce pe strada dintre cinematograful Patria şi Librăria Cărtureşti mai multe evenimente care să sublinieze nevoia de spaţiu public.

Organizatorii spun că scopul acestui demers este elaborarea unui regulament de urbanism referitor la suprafeţele destinate pietonilor şi care să fie utilizate în sens cultural. Astfel că, până duminică, strada va fi efectiv locuită prin crearea unei ?sufragerii?, după cum spun iniţiatorii, unde toţi cei care trec prin zonă vor putea vizita case-monument sau vor putea viziona filme documentare.

Demarat în primăvara anului trecut, ?Art Delivery - Strada Arthur Verona este strada ta!? a fost primul eveniment urban care şi-a propus să atragă atenţia rivenarilor şi a locuitorilor oraşului asupra noţiunii de traseu cultural. Organizatorii vor să pună în valoare traseul Arthur Verona, de la Şcoala Centrală până la Ateneul Român. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în Timişoara unde strada Florimund Mercy va fi închisă traficului şi redată locuitorilor oraşului pe 3 iunie.

Antena 3

×
Parteneri
Cerul României, colorat de un fenomen rar. Imagini cu aurora boreală
x close