Antena 3 CNN Actualitate Cultură Scriitorul Răsvan Popescu a lansat romanul "În Torent" la Iaşi şi a primit premiul pentru proză

Scriitorul Răsvan Popescu a lansat romanul "În Torent" la Iaşi şi a primit premiul pentru proză

Romanul "În torent", al scriitorului Răsvan Popescu, a primit, ieri, cu prilejul lansării volumului în Iaşi, premiul Editurii Cartea Românească Educaţional pentru proză. Personajul principal al cărţii este chiar autorul.

Scriitorul Răsvan Popescu a lansat romanul "În Torent" la Iaşi şi a primit premiul pentru proză
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Ian 2023   •   15:04

Cei prezenţi la eveniment au descris volumul "În Torent" ca fiind o transpunere a vieții omului care știe foarte multe şi combină viaţa personală a autorului cu personaje şi acţiuni fictive.

Doi ani a lucrat Răsvan Popescu la cartea "În Torent".

"Este un volum scris pe linia subţire dintre biografie şi scris, între realitate şi ficţiune, între viaţa mea aşa cum a fost sau cel puţin parte şi aşa cum a ajuns ea să fie transfigurată pe hârtie sau pe peliculă. Este un volum la care ţin, este un volum de maturitate, este ca o ţesătură între lucruri care au fost şi lucruri care, pur şi simplu, au fost inventate", a declarat scriitorul.

Răsvan Popescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Cineaştilor. A publicat până în prezent mai multe volume de proză, poezie sau memorialistică şi a scris şapte scenarii de film.

×
Subiecte în articol: Răsvan Popescu
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close