Antena 3 CNN Actualitate Cultură Scriitorul Dinu Săraru a publicat o carte-document, împreună cu Jurnalul, la vârsta de 91 de ani

Scriitorul Dinu Săraru a publicat o carte-document, împreună cu Jurnalul, la vârsta de 91 de ani

Jurnalul vă oferă cartea unuia dintre cei mai apreciaţi scriitori români, Dinu Săraru. Volumul "Am onoarea, domnule colonel!" a apărut astăzi împreună cu cotidianul naţional Jurnalul.

Scriitorul Dinu Săraru a publicat o carte-document, împreună cu Jurnalul, la vârsta de 91 de ani
Sursa foto: Jurnalul
de Alin Tarnovschi    |    01 Mar 2023   •   18:57

Va fi urmat de un al doilea volum intitulat "Secunda care ne desparte de identitate". Al doilea volum îl găsiţi la chioşcuri pe 8 martie.

Cartea "Am onoarea, domnule colonel!" reprezintă jumătate din biografia scriitorului.

"E o carte-document care ar trebui să fie citită de toți românii", a mărturisit scriitorul.

"A fost un pariu cu mine dacă la 91 de ani mai pot scrie o poveste. Şi am scris-o până în ziua am împlinit 91 de ani, pe 30 ianuarie. Este o povestire însângerată, spun eu, şi cuprinde o parte importantă din biografia mea şi aş vrea să subliniez faptul că fiecare literă scrisă reprezintă adevărul adevărat al vieţii mele până la 20 de ani. Reprezintă în acelaşi timp şi o evocare a unei lumi care m-a proiectat de la 20 de ani în miezul societăţii româneşti ca să fiu scriitorul de astăzi", a declarat scriitorul Dinu Săraru la Antena 3 CNN.

Sciitorul Dinu Săraru a mai explicat că, astăzi, România suferă de "pierderea identităţii naţionale".

"Privirea asupra prezentului este cuprinsă în cartea Secunda care ne desparte de identitate care apare miercurea viitoare (n.r. pe 8 martie 2023 împreună cu cotidianul naţional Jurnalul). Despre asta aş fi vrut să vorbesc mai mult pentru că reprezintă viziunea mea cu privire la o societate pe care eu o consider eşuată ca civilizaţie şi ca tendinţe ideale şi o societate-victimă a unei slugărnicii politicianiste care ne va duce să pierdem secunda de identitate naţională.

Dacă România suferă de ceva astăzi este de pierderea identităţii naţionale", a mai precizat Dinu Săraru.

×
Subiecte în articol: Dinu Sararu Jurnalul
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close