Antena 3 CNN Actualitate Dana Gîrbovan, despre răspunderea magistraților. Ce trebuie să înțelegeți

Dana Gîrbovan, despre răspunderea magistraților. Ce trebuie să înțelegeți

Dana Gîrbovan, despre răspunderea magistraților. Ce trebuie să înțelegeți
Sursa foto: Foto: Dana Gîrbovan/Facebook
05 Dec 2017   •   10:23

Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Judecătorilor din România (UNJR), explică într-o postare pe Facebook necesitatea modificării legii privind răspunderea magistraților, care în forma actuală este inaplicabilă.

”Vad ca se continua dezbaterea publica daca statul poate sau are obligatia sa porneasca actiunea in regres impotriva unui judecator sau procuror care a generat o eroare judiciara, ca urmare a unei actiuni facute cu rea credinta sau grava neglijenta, unii sustinand ca de indata ce statul plateste, acesta si trebuie sa se intoarca contra magistratului.

Conform Constitutiei, a jurisprudentei CCR si a documentelor internationale statul nu se poate intoarce cu actiune in regres contra magistratului in toate erorile judiciare, ci numai in acelea in care s-a dovedit in prealabil ca acesta a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta.

Cum am explicat intr-o postare anterioara, pentru a exista cadrul ca statul sa exercite actiunea in regres e nevoie sa fie intrunite urmatoarele conditii:

1. Despagubirea pentru o eroare judiciara

Pentru aceasta, prima data trebuie stabilita eroarea, apoi platite despagubirile. Abia in momentul platii se produce "paguba" si, astfel, se indeplineste prima conditie pentru a se putea exercita actiunea in regres.

2. Constatarea relei credinte sau a gravei neglijente

Dupa ce statul este obligat la plata despagubirii, pentru a putea exercita actiunea in regres, statul trebuie sa initieze in prealabil procedurile pentru a constata daca judecatorul sau procurorul a actionat cu grava neglijenta sau rea credinta. 

3. Actiunea in regres propriu-zisa

Abia dupa ce s-a constatat definitiv ca judecatorul sau procurorul a actionat cu rea credinta sau grava neglienta sunt intrunite conditiile pentru ca statul sa exercite actiunea in regres contra judecatorului sau procurorului care a generat paguba.

Problema cu actuala prevedere legala nu era cu acel "poate", ci cu faptul ca legea era inaplicabila din cauza ca:

1. Impunea conditii/limite pentru situatiile de erori judiciare in care se plateau despagubiri (trebuia apriori stabilit ca judecatorul sau procurorul a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta, ceea ce-i incalca drepturile celui vatamat).

2. Termenele de prescriptie erau foarte scurte, fapt ce impiedica ca procedurile sa se indeplineasca in cursul acestora, astfel incat dreptul statului la actiunea in regres era prescris.

Asadar, in forma actuala a legii, chiar si daca s-ar fi inlocuit acel "poate" cu "are obligatia", actiunea in regres tot nu putea fi exercitata din cauza conditiilor limitative in care se despagubeau erorile judiciare si a termenelor de prescriptie foarte scurte.

In concluzie, prevederea trecuta de Comisie a remediat tocmai aceste neajunsuri:

1. A eliminat pre-conditiile pentru plata de despagubiri in cazul erorilor judiciare.

2. A marit termenele de prescriptie, pentru a avea timp sa se constate grava neglijenta si reaua credinta. 

Pentru referinta, iata cateva considerente din deciziile CCR unde se face vorbire exact despre acest lucru:

"După ce prejudiciul a fost acoperit în temeiul unei hotărâri irevocabile, statul poate formula acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, IN MASURA în care respectiva eroare judiciară le este imputabilă, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiei. 

Acestea constituie condiţii pentru angajarea răspunderii magistratului faţă de stat, în limitele despăgubirii la care acesta din urmă a fost obligat faţă de victima erorii judiciare, iar nu condiţii ale răspunderii directe a respectivului magistrat faţă de persoana prejudiciată." (Decizia CCR 633/2005)

"Curtea constată că, în mod contrar celor susţinute de autorul excepţiei, acest text de lege dă expresie prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă." 

Astfel, în deplin acord cu normele constituţionale invocate, art. 507 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin textul de lege criticat, stabileşte obligaţia statului ca, în cazul condamnării sale de către o instanţă internaţională sau al reparării pagubei potrivit art. 506 din acelaşi cod, să exercite acţiunea în regres împotriva aceluia (aşadar inclusiv împotriva magistraţilor) care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune. 

Prin urmare, nu orice încălcare a atribuţiilor specifice magistratului îndreptăţeşte statul român să formuleze acţiune în regres. 

Chiar dacă repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506 din Codul de procedură penală sau dacă statul român a fost condamnat de o instanţă internaţională, magistratul este răspunzător numai atunci când şi-a exercitat atribuţiile cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, provocând astfel situaţia generatoare de daune. 

Susţinerea potrivit căreia norma constituţională ar reglementa numai posibilitatea, iar nu obligaţia statului de a exercita acţiunea în regres, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta se bazează pe o interpretare eronată a art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală, text care nu distinge în sensul arătat de autorul excepţiei." (Decizia CCR 588/2007)

"35. În concluzie, o încălcare gravă a unei norme de drept de către un judecător prin care a produs o eroare judiciară trebuie mai întâi constatată de o instanţă naţională în condiţiile unui proces echitabil, ca efect al antrenării răspunderii statului, stat care, la rândul său, are o acţiune în regres împotriva judecătorului, DACA SE STABILESTE, tot în cadrul unui proces echitabil, că acesta este cel care a încălcat norma de drept cu gravă neglijenţă sau rea-credinţă." (Decizia CCR 263/2015)” scrie Dana Gîrbovan pe Facebook.

×
Subiecte în articol: dana girbovan
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close