Antena 3 CNN Actualitate Dăncilă: L-am rugat pe Iohannis să dea un răspuns referitor la Dezvoltare şi Transporturi - a promis că în următoarele zile

Dăncilă: L-am rugat pe Iohannis să dea un răspuns referitor la Dezvoltare şi Transporturi - a promis că în următoarele zile

Dăncilă: L-am rugat pe Iohannis să dea un răspuns referitor la Dezvoltare şi Transporturi - a promis că în următoarele zile
07 Feb 2019   •   00:18

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că l-a sunat în urmă cu o zi pe preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu situaţia celor două portofolii care nu au miniştri titulari - Dezvoltare şi Transporturi - iar acesta i-ar fi spus că va veni cu un răspuns în următoarele zile.

"Eu am sunat ieri la domnul preşedinte Iohannis, l-am rugat ca să dea un răspuns referitor la cele două portofolii, pentru că vin la Bruxelles şi e neplăcut pentru noi să spunem că încă această criză legată de nominalizarea celor doi miniştri continuă. Domnul preşedinte a promis că în următoarele zile va da un răspuns. (...) Nu mi-a spus ce răspuns va da, decât că va da un răspuns", a precizat Dăncilă, la un post TV.

Premierul a menţionat că va aborda acest subiect şi în discuţiile de la Bruxelles, întrucât cele două portofolii gestionează dosare importante aflate pe agenda europeană.

"Sunt aproape 70 de zile de când Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, două portofolii care gestionează proiecte de investiţii extrem de importante, îşi desfăşoară activitatea fără miniştri titulari. Cu siguranţă voi aborda şi acest subiect, pentru că pe agenda europeană sunt dosare foarte importante legate de cele două ministere şi care trebuie gestionate cu foarte multă atenţie. E greu pentru mine să explic de ce preia un dosar un ministru şi trebuie pe urmă să-l finalizeze un alt ministru. Un dosar precum Pachetul Mobilitate presupune trialog, presupune înţelegerea cu raportorii, presupune discuţii ample şi cred că un ministru titular era cel care trebuia să facă toate aceste lucruri", a adăugat Viorica Dăncilă.

Întrebată ce va face în situaţia în care şeful statului va continua să tergiverseze numirea celor doi miniştri, Dăncilă a răspuns că într-un astfel de caz va fi convocat Comitetul Executiv Naţional al PSD.

"Am luat în calcul şi acest aspect, dar în această situaţie vom avea un Comitet Executiv Naţional, ne vom sfătui cu membrii CEx şi vom vedea ce decizie luăm. Trebuie să avem în vedere două aspecte: ori mergem la Curtea Constituţională ori găsim o soluţie foarte rapidă. Acum, cum vor hotărî membrii CEx. Eu sper să aibă înţelepciunea toată lumea şi să înţeleagă că este o perioadă foarte dificilă (...), în care trebuie să dăm dovadă de multă responsabilitate, pentru că acest joc pe care-l facem în România nu este (...) agreat la Bruxelles iar, mai mult decât atât, el se reflectă în rezultatele care se obţin pe anumite domenii de importanţă majoră pentru România", a punctat premierul.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close