Antena 3 CNN Actualitate Daniela Andreescu a câştigat procesul intentat lui Boc. Trebuie reîncadrată pe o funcţie corespunzătoare categoriei de înalt funcţionar public

Daniela Andreescu a câştigat procesul intentat lui Boc. Trebuie reîncadrată pe o funcţie corespunzătoare categoriei de înalt funcţionar public

Daniela Andreescu a câştigat procesul intentat lui Boc. Trebuie reîncadrată pe o funcţie corespunzătoare categoriei de înalt funcţionar public
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    05 Oct 2012   •   18:39

Fostul secretar general al Guvernului, Daniela Andreescu, a câştigat procesul în care contesta modul în care fost demisă de premierul Emil Boc.

Potrivit deciziei Curţii de Apel, Andreescu trebuie reîncadrată pe o funcţie corespunzătoare categoriei de înalt funcţionar public şi va primi echivalentul salariului de la SGG, de la momentul revocării sale şi până când fi reîncadrată într-o funcţie de înalt funcţionar public.

În noiembrie 2011, premierul Boc a revocat-o din funcţie după scandalul în care a fost implicată - Andreescu şi-a ajutat fiica, fiul vitreg şi soţul să facă afaceri în spaţiile RAAPPS, instituţie aflată în subordinea sa.


×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close