Antena 3 CNN Actualitate De la 1 octombrie, românii îşi plătesc impozitele on-line

De la 1 octombrie, românii îşi plătesc impozitele on-line

De la 1 octombrie, românii îşi plătesc impozitele on-line
13 Oct 2008   •   09:13

De la 1 octombrie, românii pot transfera direct de pe cardurile bancare impozitele şi plăţile anticipate ale acestora în conturile ANAF. Fără să se deplaseze şi să stea la cozile ghişeelor administraţiilor financiare, 130 de persoane au ales să plătească impozitele cu ajutorul cardului în primele zece zile de la intrarea în vigoare a sistemului. Suma totală transferată de aceştia se ridică la 42.000 de lei.
Paşii care trebuie urmaţi pentru plata cu cardul a impozitului au fost prezentaţi de "Evenimentul Zilei". După ce aţi accesat site-ul www.ghiseul.ro, trebuie să vă creaţi un cont de utilizator, completând un formular cu datele de identificare. Contul va deveni activ abia după ce veţi da click pe linkul care vi se trimite pe adresa de e-mail indicată. Introduceţi numele de utilizator şi parola, apoi selectaţi secţiunea "Servicii disponibile", de unde alegeţi categoria ?Persoanele fizice pot achita on-line, la bugetul de stat, prin intermediul cardurilor bancare, obligaţiile fiscale?. Apoi, bifaţi una din cele nouă categorii de venituri pentru care doriţi să achitaţi impozitul şi să completaţi într-un formular numărul documentului de plată pe care l-aţi primit de la Fisc şi suma pe care trebuie să o plătiţi. În continuare, veţi selecta tipul cardului, introducând datele personale pe baza cărora a fost emis cardul şi ulterior informaţiile despre card.
Serviciul nu este, însă, gratuit. Pentru fiecare tranzacţie efectuată astfel se va percepe un comision de 2,5% . Potrivit lui Liviu Nicolescu, consilierul preşedintelui ANAF, comisionul nu este încasat de ANAF, ci de entităţile care asigură funcţionarea sistemului de plată online. Până la sfârşitul anului, acest sistem va fi disponibil şi pentru companii.
Antena3.ro

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close