Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că social-democraţii vor stabili înaintea şedinţei cum vor vota. Preşedintele Partidului Conservator, Daniela Popa, crede că votul din cadrul sesiunii extraordinare nu poate fi influenţat de raportul Comisiei Europene, pe când preşedintele PD-L, Emil Boc, consideră că votul parlamentarilor reprezintă un pas important în procesul de ridicare a monitorizării României.
PRM şi PNL au anunţat că vor vota pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea. "PNL va vota în favoarea urmăririi penale a foştilor miniştri care sunt parlamentari. Parlamentul trebuie să renunţe la iniţiative care împiedică realizarea actului de justiţie", a declarat liberalul Cristian David. Liderii UDMR au precizat că membrii partidului votează după cum consideră.
Deputaţii au mai încercat o dată, în 24 iulie, să voteze asupra cererilor de începere a urmăririi penale a lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Numai că în sală nu au fost suficienţi deputaţi pentru ca votul să fie valid. Miron Mitrea a declarat atunci că vrea un vot pozitiv, pentru ca situaţia lui să se clarifice.
Antena 3
Ştiri video recomandate