Antena 3 CNN Actualitate Pieţele se pot redeschide! Parlamentul a aprobat amendamentul PSD, însă Iohannis are ultimul cuvânt

Pieţele se pot redeschide! Parlamentul a aprobat amendamentul PSD, însă Iohannis are ultimul cuvânt

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu amendamente, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă prin care Guvernul a dispus, între altele, închiderea pieţelor, ca măsură anti-COVID.

Pieţele se pot redeschide! Parlamentul a aprobat amendamentul PSD, însă Iohannis are ultimul cuvânt
de Adrian Iclozan    |    10 Noi 2020   •   12:52

Liderul PSD Marcel Ciolacu şi senatorul PSD Daniel Zamfir au formulat însă un amendament care revocă măsura închiderii.

"Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile (...) îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară", spune textul amendamentului.

Liderul PSD a explicat astfel susţinerea acestei modificări.

"Orban se luptă să scoată afară din piețe producătorii români. #PSD nu poate tolera acest atac mizerabil asupra românilor care își câștigă cinstit pâinea din munca pământului. Românii au dreptul să pună pe masă produse românești. Vom vota mâine (marţi) în plenul Camerei Deputaților amendamentul prin care piețele să rămână deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de distanțare și protecție sanitară", a scris Ciolacu pe Facebook.

Înainte de votul în plen, amendamentul social-democraţilor a fost adoptat în comisia abilitată, conform procedurilor parlamentare. Printre cei care au votat favorabil modificarea propusă de PSD s-au numărat şi parlamemtari PNL.

În plen, au fost 173 de voturi în favoarea legii şi unul singur împotrivă. Au fost 93 de abţineri, de la PNL şi USR.

Pentru ca amendamentul să intre în vigoare, este necesar ca legea să fie promulgată de preşedinte.

Măsura închiderii pieţelor, în vigoare de luni, 9 noiembrie, a generat scandal în toată ţara, pentru că sunt puţine pieţe cu pereţi mobili, care pot să îşi desfăşoare activitatea în continuare, majoritatea acestor spaţii comerciale fiind închise.

În Bucureşti, dar şi în provincie, micii comercianţi au protestat şi s-au plâns că guvernul îi lasă pe drumuri, muritori de foame

Referitor la vânzarea în stradă, ei spun că, în condiţii de iarnă, fructele şi legumele se vor strica iar ei se vor îmbolnăvi şi vor ajunge în spital.

În plus, cei care comercializează mezeluri afirmă că, pur şi simplu, nu-şi pot desfăşura activitatea în stradă, din punct de vedere legal şi sanitar. Pentru calmarea spiritelor a fost chemată Poliţia.

La Piatra Neamţ comercianţii disperaţi au cerut intervenţia primarului

Comercianţii scandalizaţi de ultimele decizii ale Guvernului Orban s-au strâns, luni dimineaţă, în Piaţa Centrală din municipiu, închisă ca urmare a măsurilor luate de autorităţi împotriva pandemiei de coronavirus.

Ei au încercat să convingă administraţia pieţei să îi lase să îşi comercializeze produsele, această activitate fiind cea care le asigură subzistenţa. Oamenii s-au strâns în hală, lăsându-şi produsele afară şi au încercat să găsească înţelegere la oficialităţi.

Pentru că nu au primit satisfacţie, ei au scandat "Să vină primarul", refuzând să părăsească locaţia.

Singurele pieţe care îşi pot desfăşura activitatea în noile condiţii dispuse de autorităţi sunt cele care au pereţi demontabili şi care permit scoaterea tarabelor în exte

La Timişoara, comercianţii din pieţe au vrut să-l "colinde" pe primarul Dominic Fritz

Măsura închiderii piețelor i-a scos în stradă şi pe micii producători şi comercianţi din municipiul de pe Bega.

Câteva zeci de oamenii care vând în Piața Iosefin s-au adunat pentru a protesta împotriva deciziei Comitetului pentru Situații de Urgență.

Piața Iosefin din Timișoara e acoperită, iar comercianții se văd nevoiți să stea acum în frig, dacă vor să vândă.

Ei au vrut, la un moment dat, să meargă la Primăria Timișoara să protesteze și acolo, după ce primarul Dominic Fritz a decis ca ei să poată vinde în exterior, la tarabe sau căsuțe.

×
Subiecte în articol: piete deschidere parlament PSD
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close