Antena 3 CNN Actualitate Directorul REMIN a fost reţinut pentru luare de mită

Directorul REMIN a fost reţinut pentru luare de mită

Directorul REMIN a fost reţinut pentru luare de mită
24 Aug 2007   •   11:14

Directorul comercial al Companiei de pietre preţioase REMIN Baia Mare, Răzvan Cosmin Roman, a fost reţinut pentru luare de mită de către procurorii anticorupţie. Aceştia îl acuză că, în perioada noiembrie 2006 ? august 2007 ar fi pretins mită 27.000 ¤ pentru a înlesni denunţătorului câştigarea a două licitaţii organizate de compania REMIN.

A fost organizat un flagrant, iar joi, procurorii au dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat vineri Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Reporterii Antena 3 au discutat cu directorul tehnic al instituţiei, Ioan Nichita. Acesta a declarat că nu a fost informat de acţiunea procurorilor anticorupţie şi nu a văzut cum s-a realizat flagrantul, însă a furnizat documente necesare anchetei.

Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close